Eurovision România 2016: Mihai Trăistariu, Ovidiu Anton și Florena, printre semifinaliști

365

În urma semifinalei Eurovision România, ce a avut loc sâmbătă seara la Sala Sporturilor din Baia Mare, Mihai Trăistariu, Ovidiu Anton, Florena, Dream Walkers feat. The Code & Georgian și Doru Todoruț feat. Irina Baianț au ajuns în cursa finală, informează agerpres.ro.

Mihai Trăistariu, Ovidiu Anton, Florena și Dream Walkers au fost selectați de către juriu, pe când restul de doi finaliști au fost alegerea publicului, prin televot.

Ovidiu Anton a primit 54 de puncte din partea juriului de specialitate, Dream Walkers — 47 de puncte, Florena — 44 de puncte, iar Mihai Trăistariu — 33 de puncte.

Finala Eurovision România se va desfășura duminică.

Semifinala de vineri i-a adus pe scenă pe Jo, Vunk și Ioana Voicu. De altfel, Ioana Voicu și liderul Vunk, Cornel Ilie, au fost prezentatorii concursului.

Juriul Eurovision România a fost alcătuit din regizorul muzical Alexandra Cepraga, compozitorul și producătorul Horia Moculescu, soliștii și producătorii muzicali Randi și Zoli Toth și contratenorul Cezar Ouatu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.