Eurostat: Românii lucrează, în medie, 34 de ani de-a lungul vieții

57

Un român lucrează, în medie, 33,8 ani pe parcursul vieții. Asta înseamnă cu 8,2 ani mai puțin decât media din Suedia, țara europeană unde locuitorii înregistrează cea mai ridicată durată de muncă, și cu 1,8 ani mai mult față de italieni, aflați la polul opus.

Potrivit Eurostat, față de acum un deceniu, durata estimată a vieții active a unui român a crescut cu 2,4 ani, de la 31,4 ani în 2009 la 33,8 ani în 2019.

În România, o femeie muncește, în medie, 30,3 de ani pe parcursul vieții active, în creștere cu 1,6 ani față de anul 2009, în timp ce un bărbat muncește 37 ani, în creștere cu 3,1 ani față de acum zece ani.

La nivelul statelor din cadrul Uniunii Europene, durata medie de lucru preconizată de-a lungul vieții a fost de 35,9 ani.

În 2019, durata medie de lucru preconizată de-a lungul vieții în rândul populației adulte a Uniunii Europene (UE) a fost de 35,9 ani, cu 0,2 ani mai mare față de media înregistrată în 2018 și cu 3,6 ani peste media din 2000, transmit analiștii Eurostat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.