Pandemia care ține captivă întreaga planetă a chemat la examen instituțiile, liderii și populația, în egală măsură, devenind un barometru mai onest și mai complex decât măsurătorile oamenilor de știință au scos la iveală scheletele de sub covor și din spatele diplomației corect politice. Iar felul în care a reacționat fiecare vorbește de la sine despre portretul interior al indivizilor și al instituțiilor. O problemă sanitară care, inevitabil, a afectat pe toată lumea, scoate la iveală greșelile, superficialitatea, dubla măsură, caracterul sau lipsa crasă a unor valori fundamentale, voința de putere și capacitatea de respect! Nu există manual de bune practici, după cum nu există o teorie explicativă în raport cu care politicienii și birocrații să se alinieze pro sau contra și să-și promoveze prăfuitele strategii și discursuri. Virusul acesta scapă, deocamdată, oamenilor de știință, dar și experților de imagine, arătând adevărata față a civilizației noastre, cu toate variantele ei continentale sau micro-regionale, financiare sau artistice, sociale sau de infrastructură. Nu pronunță sentințe, dar ne lasă complet neajutorați în fața jongleriilor în care ne-am specializat, migrând de la unii la alții spre a dezvălui noi și noi cazuri. Un soi de spiriduș pus pe șotii, care demolează, deconstruiește, demonetizează. Toate regulile și tipologiile noastre savante se prăbușesc în fața lui ca și când scopul lui fundamental ar fi tocmai acela de a scoate la iveală derapajele noastre din toate domeniile. Iar acestea nu sunt nici puține, nici irelevante!
Ce fel de criză, pandemia?
Sigur că prioritară este dimensiunea sanitar-socială, dar, după atâtea luni de criză și în toiul așteptării vaccinului salvator, devine obligatoriu să luăm în vizor ceea ce se vede cu ochiul liber în viața zilnică a societăților. Vom nota faptul că, după șocul inițial și închiderea drastică a vieții publice (lockdown) în iarnă/primăvară, viața politică s-a repus în mișcare, cu tot arsenalul de compromisuri, politici legislative și declarații menite să promită ieșirea din tunel. Examenul greu dat de populismul captiv între propagandă și provocările grave ale crizei a pus sub observație toate instrumentele și neîmplinirile interne ale guvernării.
Înainte de toate, să spunem că titularii puterilor au fost aduși la urne în aproape toate țările regiunii extinse. Alegeri parlamentare (Croația, Macedonia, Muntenegru, recent Lituania), dar și locale (Cehia, Slovacia, România, Ungaria) sau prezidențiale (Polonia), toate au răscolit infrastructura instituțională și legislativă. Am putut vedea cum, peste tot, tentativele de amânare cu un an sau mai mult, au fost respinse, deținătorii puterilor grăbindu-se să-și confirme și să-și întărească pozițiile în fața valului doi al pandemiei. Și, cu rare excepții, au reușit. Dintr-o dată, temerea de infectare comunitară, statistica bolnavilor sau a cazurilor limită a devenit secundară, a fost diminuată, cosmetizată. Polonia a ocolit declararea stării de urgență printr-o formulă cvasi-legală ce avea toate componentele necesare, dar nu era denumită nicicum, spre a nu activa limitările asupra activismului unor instituții implicate în organizarea alegerilor; recent, Cehia și Slovacia au întărit restricțiile abia a doua zi după derularea alegerilor locale! Chiar dacă rata infectărilor este îngrijorător de mare, alegerile au avut loc: au fost 8.713 de cazuri în Cehia în 17 octombrie, peste 2.000 pe zi, luna aceasta, în Slovacia. În Slovenia, demisia premierului Marjan Šarec a dus la restructurarea coaliției de guvernare și numirea lui Janez Jansa în fruntea executivului s-a făcut cu o zi înaintea izbucnirii pandemiei. Polonia a reglementat votul prin corespondență și a renunțat la el; s-a dezbătut mult privitor la dreptul de vot al persoanelor izolate, iar Cehia a inventat „votul din mașină”, bolnavii putând să-și exprime opțiunile stând în vehicolele personale spre a înmâna, apoi, buletinul de vot unor militari îmbrăcați în costume de protecție. S-a opinat că a fost afectat dreptul la informare și, implicit, buna desfășurare a campaniilor electorale; politicienii le-au scurtat, s-a inventat campania on-line care, evident, nu avantaja deloc partidele de opoziție. S-a trecut sub tăcere absența observatorilor (străini), s-a discutat foarte puțin conținutul destul de slab al ofertei electorale, s-a renunțat la dezbaterile pe fond astfel încât problemele reale să fie amânate sine die. În schimb, agenda puterii a găsit spații ample de împlinire, prin acumularea de competențe decizionale, prin limitarea activității curților de justiție sau a accesului la informație, prin presiunea „democrației sanitare”. (Liutauras Gudzinskas, Lituania) Comitetele de urgență sau executivele obișnuite s-au întrecut în a prelua, la limita sau dincolo de spiritul legilor, puteri nebănuite și au trecut, cu o celeritate rară, la achiziții fără licitație, la închiderea sau deschiderea spațiului public după cum o cerea/o cere programul liderilor politici, au făcut reforme în educație, în finanțarea ONG-urilor sau IMM-urilor, în legile accesului la informație sau în alte și alte domenii în care, în mod normal, s-ar fi ciocnit de vocea societății civile: politica de mediu, avorturile, LGBT sau, din contră, reevaluarea tradițiilor religioase. După multe decenii de calm (cel puțin aparent), în viața publică au reapărut militarii: în spitale și în echipele de comunicare a informațiilor referitoare la pandemie (Ungaria), în spatele presei libere (Ungaria, Serbia, Croația) au reapărut hard-linerii din justiție în luptă cu procedurile civile (Polonia). În scurt timp, trilurile naționaliste s-au făcut auzite pentru a însoți caravana autocraților în marșul lor mai mult decât triumfal către butoanele puterii și bancomatelor. Iar populația marginalizată, fie sub aspectul informațiilor relevante, fie, mai grav, prin prisma pierderii locurilor de muncă sau a diminuării salariilor, a căzut victimă scenaritei și infodemiei (pandemiei informaționale). Ca de obicei, lipsa de empatie pentru specialiștii reali și nevoile cercetării de vârf menține presiunea asupra celor meniți să ne salveze, fără a le fi oferite ajutoare substanțiale în munca lor. Fără să o gândim, suntem, încă, tributari ai disprețului moștenit față de ocupațiile burgheze, față de experți, față de valorile apolitice.
Cu virusul pe hartă
Cehia a ajuns la cifre greu de imaginat în materia îmbolnăvirilor și a numărului de cadre medicale infectate, după ce, în 30 iunie, sărbătorise despărțirea de virus printr-o masă populară în aer liber. Avertizat de OMS, premierul Andrej Babis declarase că „OMS-ul să mai tacă!”. În mai puțin de două săptămâni, Cehia a înregistrat peste 2.000 noi cazuri zilnice, rata îmbolnăvirilor crescând alarmant, atât în rândul populației, cât și al cadrelor medicale. Și-ar dori un sistem integrat de testare și alarmare a persoanelor intrate în contact cu cei depistați pozitiv, în lipsa căruia s-a așternut sentimentul că doar rugăciunea și speranța mai pot aduce o rază de lumină. O petiție semnată de 50.000 de homeopați, psihiatri și dentiști a fost adresată oficialităților, cerându-le să nu mai sperie populația. Cu toate acestea, perspectiva unei închideri totale a activității este aproape exclusă, interesul fiind ca mediul de afaceri să sufere cât mai puțin. A fost decretată stare de urgență (30.09), dar, în 2–3 octombrie, s-au derulat alegeri regionale. Acuzat de corupție, inclusiv în materia fondurilor europene, partidul ANO, condus de premier, a câștigat detașat (178 mandate) față de 114 ale Partidului Civic Democrat, respectiv 104 ale Partidului Piraților. Cu un plus de 200 de euro adăugați în contul fiecărui pensionar și cu măsuri anunțate târziu, în noapte sau chiar în dimineața, care intră în vigoare, Cehia așteaptă, cu optimism, vremuri mai bune.
Lituania a organizat în 11 octombrie primul tur al alegerilor parlamentare, cu toate că rata de infectare a populației este extrem de ridicată (2.055 cazuri la 2,7 milioane de locuitori). Cu o prezență la vot destul de redusă (47,6%), pe primele două locuri par a se instala partide conservatoare. Între ele, Uniunea Fermierilor și a Verzilor, care a fost și până acum la guvernare, a distribuit peste 6 milioane de euro populației și micilor intreprinderi fără consultarea sindicatelor, bazându-se pe un împrumut extern care a ridicat foarte mult datoria publică (1,5% PIB). Sentimentul general că oficialii nu trebuie luați în serios pentru că, oricum, sunt nepregătiți pentru gestionarea pandemiei, intră în răspăr cu rezultatele scrutinului și trădează faptul că societatea s-a decuplat de guvernanți, întorcându-se asupra problemelor personale de zi cu zi.
Polonia ține afișul cu decizii și legi ideale pentru seminarii de școală juridică, dar complet toxice în procesul de management politic. Reglementări care legitimează dreptul oficialităților de a nu răspunde petițiilor în materie de informații publice sau propunerea legislativă care obligă ONG-urile să declare donațiile primite din străinătate vin doar să completeze derapajele guvernării PiS. Drept bonus, omul din umbră, de până acum, Jaroslaw Kaczynski, devine vicepremier cu probleme de justiție și afaceri interne, în cadrul unei restructurări guvernamentale. Undeva, în țară, medicii se vaietă că numărul de paturi și aparate de ventilație este insuficient, că nu se pot face atâtea teste câte impune realitatea socială, că nu mai au medicamente și își organizează propria formulă de comunicare, un webinar săptămânal, pentru a se coordona între ei și pentru a răspunde nevoilor sau oportunităților de îngrijire medicală. Pare a fi o societate complet paralelă, cu agende separate, cea a sistemului medical și cea a politicienilor. Într-o conferință de presă de săptămâna aceasta, premierul declara o rată zilnică de 4.000–5.000 de noi cazuri și o expectanță ca aceasta să se dubleze la fiecare trei zile. Dincolo de situația dramatică, obsesia luptei contra LGBT rămâne pe afiș prin numirea lui Przemyslav Czarnek ministru al Educației, după ce declarase că aceștia nu au drepturi pentru că nu pot fi egali cu oamenii normali. Dacă adăugăm numele celor cinci copii care s-au sinucis recent, victime ale bulling-ului din școli, înțelegem frustrarea care scoate oamenii în stradă, frustrare căreia i se răspunde cu reținerea și interogarea celei ce a scris, pe o clădire, numele acestor copii. Și cu reformarea, în cod naționalist, a programei școlare.
Slovacia a ajuns și ea la 2.000 de noi cazuri pe zi, după ce în vară trăise aceeași sărbătoare a eliberării ca și vecinii cehi. Acum, însă, cu peste 600 de medici în carantină și cu o lipsă acută de asistente medicale, se discută propunerea de a chema studenții facultăților de medicină ca să lucreze alături de puținii specialiști rămași activi. A reinstaurat starea de urgență la 1 octombrie pentru 45 sau, posibil, 90 de zile. Ministrul Apărării (!), Jaroslav Nad, a precizat că măsurile nu se adresează neapărat populației, cât facilitează intervenția instituțiilor publice acolo unde e nevoie, chiar cerând ajutorul armatei. Dar guvernul a intrat în conflict cu Biserica Catolică, ce nu recunoaște dreptul politicului de a interfera în organizarea serviciului religios, drept ce aparține doar Vaticanului. A fost nevoie de medierea președintei țării, doamna Zuzana Caputova, care, subliniind că e nevoie de câteva secunde pentru obișnuita igienizare a fiecăruia — dar „secundele noastre de azi înseamnă ani de viață pentru ceilalți”.
Ungaria a depășit 1.000 de noi cazuri zilnic, însă își întemeiază politicile pe rezultatele consultării populare, care s-a pronunțat împotriva închiderii firmelor și a școlilor. Cu o contracție economică de 14% în acest an și cu ajutoarele de șomaj, induse de pandemie, expirate, oamenii susțin o soluționare din mers a crizei. Sub avertismentul Institutului american IHME, privitor la posibilitatea de a atinge o rată de 200 de decese pe zi, executivul a decis dublarea salariilor pentru medici, până la 1.200–4.500 euro lunar, încă situat sub media din Austria vecină. Dar și această măsură e condiționată de detașarea în țară de două ori pe an, respectiv de interzicerea practicării meseriei în paralel, în spitalele publice și în cele private. Adăugând criza din sistemul media și amenințarea europeană a condiționării fondurilor de respectarea statului de drept, putem vedea și la Budapesta o stare de tensiune dublată de neîncredere și extenuare socială.
„Elementul determinant nu va fi tipul de regim, ci capacitatea statului de a soluționa criza, precum și încrederea în guvernanți!”, avertiza cunoscutul politolog american Francis Fukuyama. Să fie realegerea acelorași un semn de încredere? Sau de respingere totală a fenomenului politic? Lipsa scenariilor alternative, a instrumentelor la îndemâna guvernelor spre a proteja populația, comunicarea defectuoasă, atunci când există, precum și presiunea puternică dinspre mediul de afaceri indică o perspectivă nu tocmai pozitivă pentru regiune. Iar virusul sanitar, precum și cel al foamei de putere par a fi alergători de cursă lungă!
