Asia a câștigat duelul cu Europa la ediția 2016 a Internaționalelor României la badminton. Sportivii asiatici au cucerit 4 din cele 5 finale ale turneului încheiat duminică la Timișoara.
Singurul turneu profesionist de badminton din țara noastră a ajuns la final. La capătul a patru zile încărcate cu meciuri frumoase dar și multe surprize, duminică s-a tras cortina peste Internaționalele României. Duminică a fost ziua finalelor, cinci la număr, și a premierilor la sala Constantin Jude.
Ultima zi a însemnat un duel Europa versus Asia în care sportivii de pe ”bătrânul continent” au reușit să își adjudece o singură victorie. Cea de la dublu feminin unde Jessica Pugh (Anglia)/Cheryl Seinen (Olanda) a învins perechea malaeziană Yea Ching Goh/Yen Wei Peck cu 2-0 (21-19, 21-15).
În rest tablourile de concurs au fost dominate de asiatici, malaezieni și thailandezi în special. La simplu masculin principalul favorit a confirmat pronosticurile și a câștigat concursul. Pannawit Thongnuam (Thailanda) a câștigat finala cu danezul Patrick Bjerregaard cu 2-0 (21-17, 21-13). La simplu feminin Ying Ying Lee (Malaezia) a câștigat o finală disputată în compania compatrioatei Yin Fun Lim cu 2-1 (17-21, 21-13, 21-9).
Titlurile de la dublu masculin și dublu mixt au ajuns de asemenea în posesia malaezienilor prin Yem Sin Ong/Ee Yi Teo respectiv Fai Yin Wong/Shevon Jemie Lai. Primii au trecut cu 2-0 (21-13, 21-9) de croații Zvonimir Durkinjak/Zvonimir Hoelbling, iar la dublu mixt învinșii finalei au fost malaezienii Yew Sin Ong/Yen Wei Peck, scor 2-0 (21-15, 21-17).
Învingătorii celor cinci finale au împărțit premiile totale în valoare de 5.500 de euro. Campionii de la simplu au primit câte un cec în valoare de 660 de euro, finaliștii câte 440 euro, în timp ce câștigătorii de la dublu au intrat în posesia a câte 550 de euro. În plus, au fost acordate puncte în concordanță cu regulamentul federației internaționale ce vor conta în clasamentul BWF pentru calificarea la Jocurile Olimpice și accesul la turnee profesioniste superioare.