În „mândra lume nouă” de după 1990, presa, media au înlocuit într-o buluceala de nedescris Uniunea Scriitorilor, scriitorii de toate genurile, prozatori, poeţi, critici literari, autori de teatru care, încet-încet, n-au mai interesat pe nimeni, n-au mai fost publicaţi, n-au mai fost citiţi. Revistele literare, culturale, editurile scriitorilor au dispărut în câţiva ani. Fosta presă comunistă propriu-zisă nu era chiar o presă, era doar propagandă pură şi dură, care angaja totuşi şi câţiva ziarişti adevăraţi. Mulţi dintre foştii presari comunişti au devenit democraţi inflexibili. Mai ales uteciştii bătrâni, cei proveniţi din blocul de propagandă al UTC, al lui Nicu Ceauşescu: Viaţa studenţească, Amfiteatru, Opinia studenţească, Napoca universitară, Convingeri comuniste (din Bucureşti). Reporterii, ziariştii de birou şi de „aflăm de la Miliţia Capitalei”, eseiştii de tejghea, falşii filosofi, pseudo-ştiinţifico-tehnicii, realizatorii TV şi radio, cei care au privit decenii cu jind peste gardul Uniunii Scriitorilor s-au răzbunat în sfârşit. A venit vremea lor. Gălăgia produsă de presă, de media s-a ridicat până la cer. Unii au făcut milioane (de dolari), „şantajul şi etajul”, alţii s-au făcut cunoscuţi sau chiar celebri, cu toţii s-au răcorit după 45 de ani de servituţi penibile, dar profitabile. Sute de mii de români au cumpărat trei sau patru sau zece ziare pe zi: „Jos Iliescu!”, „Sus Coposu!”, „Jos comunismul!”, „Sus democraţia!”…
Ce-a mai rămas azi din enorma vânzoleală? Aproape nimic. Ziare mici, tiraje şi mai mici, mai toată presa s-a mutat pe Net, ca nicăieri în Europa. Cine mai citeşte pe cine? Ca să mai câştige ceva, toată lumea media serveşte pe cineva şi o face foarte disciplinat. Cei mai norocoşi sunt cei care servesc direct Statul Paralel, progresisto-globalist („acoperiţii din presă” — George Maior, director SRI dixit). Statul de Drept nici nu prea mai există şi nici nu are presă. Pixul de altădată pare că a fost înlocuit cu un prezervativ mecanic. Eunucii media ai puterii se citesc între ei sau sunt citiţi de membrii partidelor de eprubetă (USR, PMP, UDMR, formaţiuni cioloşiste şi pseudonaţionaliste…). Doar ca să înveţe noi formule şi tehnici de obedienţă pentru accesul la fonduri, la ordonatorii de credite, la ONG-uri străine şi alte fericiri alimentate internaţional.
Adversarii celor din mainstream, cei dintr-o recent născută altermedia românească — site-uri, bloguri, conturi de Facebook, Twitter, Instagram —, le spun pe toate verde în faţă, din ce în ce mai pe şleau, dar bravura asta nu prea contează pentru establishment, deşi o din ce în ce mai mare parte a populaţiei se hrăneşte cu acest oxigen. Două-trei televiziuni trag cea! (cu PSD, cu ALDE, cu Dragnea, cu Tăriceanu, supraexpuşi cu puţinătăţile lor jenante), alte trei-patru „staţii” (Realitatea TV, Digi 24, B1 TV, Europa FM) trag hăis! cu Paralelii (Binomul, adică SRI şi justiţia coruptă, preşedinţia, politicienii progresişti închiriaţi). Hărţile sunt deja extraordinar de clare. După doar câteva cuvinte îl recunoşti pe fiecare, înţelegi dacă e maro sau căcăniu.
Mai grav şi mai trist e că, după atâta hârtie folosită degeaba şi după atâtea ore TV furate din timpul oamenilor, azi suntem forţaţi să-i ascultăm pe Dragnea, pe Tăriceanu (pe Antena 3 şi România TV), dar şi pe interminabilul Codrin Ştefănescu sau pe filosoafa şi contabila muncii Olguţa Vasilescu (foşti PRM amândoi) şi alte feţe de cartof şi tunşi „în V”. Ceilalţi, printre care conservatorul Ludovic Orban, şeful progresiştilor PNL — tot conservator era şi ratatul Crin Antonescu, care acum s-ar vrea şi europarlamentar —, sunt pe Realitatea TV, pe Digi, pe ziare.com şi adevărul.ro. Altădată îl ascultam pe Ceauşescu până dădeam în dambla. Dar e mai bine astăzi, când ne intră în casă prin televizor, fie şi numai pentru câteva minute, tot felul de gorobeţi, de ciumeţi, de răufăcători care se cred Bălcescu, Brătianu sau Nicolae Titulescu? Am ajuns la fundul sacului. Mizeria reprezentării publice e aproape desăvârşită. Şi noua presă, noua media colaborează preş. Pentru că nu au şcoală, pentru că nu au morală, au doar o formă de ambiţie infectă, decerebrată.
Zilele trecute s-au adunat, în biroul haiducului politic Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu şi Teodor Meleşcanu din partea ficţiunii politice ALDE, şi un tânăr cu dinţi lungi pesedişti, Victor Negrescu, ministru. Cum? De ce? Pentru cine? Pentru ce? Să finalizeze ei legea offshore pentru gestionarea gazelor din Marea Neagră. Pe ce bază legală? Pe ce întemeiere politică? Cum adică să decidă atari moftangii, unii penali dovediţi, alţii amestecaţi deja în afacerea Sterling, asupra miliardelor viitoare ale României? Eunucii media, bine antrenaţi, se uită în altă parte, se documentează pe Internet, fabrică din deşt subiecte. Recentul referendum pentru familie a adus, probabil, definitiv la marea lumină a zilei toate non-valorile româneşti contemporane, marile instituţii, Biserica, partidele, şi întreaga mass-media subalternă. Fiecare a putut să spună prostia sau mizeria de care a fost în stare. Toţi au ieşit perdanţi, începând cu Biserica, cu PSD şi Dragnea, cu Orban, care, evident, nu e potrivit pentru preşedinţia PNL, fiind un conservator rezidual. Câştigători au fost doar cei care au votat tăcut pentru familie, cele 3,5 milioane de voturi DA, mai mult decât era nevoie pentru schimbarea articolului din Constituţie.
Nu mai avem politicieni respectabili, nu prea mai avem armată, avem, în schimb, SRI, justiţia a fost pusă pe butuci de protocoale absurde. De câţiva ani nu mai avem nici presă responsabilă, câinele de pază al democraţiei e azi doar o biată javră, un maidanez dispreţuit şi ignorat de toată lumea. Cu asemenea reprezentanţi sau elite, cu o media discreditată vom intra în recesiunea care e anunţată de peste tot. Criza care va veni…