Ovidiu Hrin este unul dintre cei mai originali creatori de afiş din România. Locuieşte în Timişoara, dar isprăvile sale profesionale sunt mult mai cunoscute în străinătate, unde a obţinut o mulţime de premii şi unde a participat la numeroase competiţii şi expoziţii internaţionale.
Robert Șerban: Prima întrebare nu e întrebare, ci o invitaţie: te rog să argumentezi clişeul care spune că o imagine face cât o mie de cuvinte. Și dacă tot o faci, dă și câteva exemple de astfel de imagini.
Ovidiu Hrin: Este adevărat. Orice tip de imagine (fie că este vorba de un tablou, o pictură, un afiș, o fotografie, un cadru dintr-un film, sau fie că este „bună” fie că este „rea” etc.), poate face mai mult decât alegoria verbal-descriptivă necesară pentru a descrie starea, metafora, eleganţa intelectuală sau nivelul de referenţiere folosit.
O imagine puternică poate să te lovească, să te inspire, să te scoată din pepeni, să te impresioneze, să te zguduie. Cu alte cuvinte, ea îți comunică, pe o cale foarte rapidă, o idee, un concept, o stare. Imaginea este creată cu ajutorul unui limbaj vizual la fel cum, pentru înțelegerea limbajului scris/vorbit, ne folosim de alfabet, gramatică, sintaxă, morfologie etc.
Acum, am să încerc textual să îți redau câteva exemple de astfel de imagini:
FOTOGRAFIE:
– Piaţa Operei, Timișoara 1989 (peste 50.000 de suflete adunate în faţa Operei)
– Piaţa Tienanmen, China 1989 (om în fața unui tanc)
– Vietnamul de Sud, 1972 (fată de 9 ani fugind de atacul cu napalm)
FILM:
– Odiseea Spațială 2001 (ce imagine îți vine în minte? – dar în cuvinte? 🙂
– Psycho (scena din baie)
– The Shining (topor în ușă, fetele gemene, avalanșa de sânge)
POSTER:
– I ♥ NY – poster design: Milton Glaser
– Posterul cu limba scoasă – Rolling Stones – poster design: John Pashe
R.Ș.: Când eram copii, ne mai ziceam unii altora: îţi dau una de te fac afiş! Iată, tu chiar ai ajuns să (ne) faci afiş. De la ce ţi s-a tras?
O.H.: De când eram în liceu m-am simțit atras de afiș, toată camera mea era plină de afișe de tot felul. Le mai remarcam în atelierul de PTP, la cinema, la operă, peste tot. În timpul Facultății de Design, unul din profesorii mei mi-a prezentat anualele Graphis, unde am descoperit maeștrii afișului contemporan. Acele cataloage mi-au deschis orizontul. În următorii ani am început să îmi hrănesc singur curiozitatea cumpărându-mi cărți, anuale și reviste de specialitate, din care am învățat treptat. Fie că experimentam singur, fie că umpleam pereții orașului cu graffuri sau stencil-uri, flacăra ardea.
Undeva, în adâncul meu, tot timpul mi-am dorit să fiu designer de afiș.
R.Ș.: Ai un portofoliu serios în materie de afiş publicitar, ai premii şi menţiuni internaţionale, eşti prezent cu afişe în reviste de specialitate, eşti în liga superioară a acestei meserii. Când îţi vine să dai cu bidineaua peste un afiş? Ce şi cum trebuie să fie un afiş bun?
O.H.: Eu optez pentru un afiș care mă salută dimineața pe stradă.
Eu optez pentru un afiș care îmi șoptește.
Eu optez pentru un afiș care urlă la mine și mă trezește din starea letargică/pasivă.
Eu optez pentru un afiș care mă cucerește – cu șarm și forță de atracție, care-mi sucește gâtul.
Eu optez pentru un afiș care nu mai îmi iese din cap, care mă preocupă.
Eu optez pentru un afiș care își spune părerea fără prejudecată, care mă jefuiește ca o furie căreia nu-i pot scăpa.
Eu optez pentru un afiș care îmi pune sub semnul întrebării conștiința mea estetică.
Eu optez pentru un afiș care nu vrea să fie numai frumos, ci mai are și ceva de zis.
Eu optez pentru un afiș care-mi acorda o clipă de liniște în nebunia zilnică.
Eu optez pentru un afiș care-mi oferă o cimilitură – pe care eu să îmi doresc să o rezolv.
Eu optez pentru un afiș care arată ca și cum ar fi fost inventat în momentul acesta.
Eu optez pentru un afiș critic social.
Eu optez pentru un afiș care-mi arată un echilibru bun între imagine și text.
Eu optez pentru un afiș care are spontaneitatea și prospețimea unui Graffiti, ca și cum ar fi fost pictat acuma.
Eu optez pentru un afiș care vine înspre mine mut, dar care, totuși, îmi vorbește.
Eu optez pentru un afiș care mă face să zâmbesc, care este nostim și mă face să râd.
Eu optez pentru un afiș care a fost făurit de un autor cu caracter.
Eu optez pentru un afiș care păstrează pentru sine un mic secret.
R.Ș.: Lucrezi mai mult pentru străini şi strtăinătate. Paradoxal, succesele tale sunt aproape necunoscute în ţară, în Timişoara. Ţine de strategia ta de marketing asta?
O.H.: La naiba, habar nu am ce mai înseamnă design-ul în ziua de azi, darămite marketing-ul! Am încercat, pe cât posibil, să ocolesc lumea advertising-ului, a marketing-ului, a branding-ului, sau chiar planeta maimuțelor creative din agenții. (Ca să nu fiu înțeles greșit, vreau să spun cât se poate de clar că este nevoie de toate cele enumerate mai sus, este discutabilă doar latura morală a lor (dar asta ar fi alt subiect)) – [Nu am vrut niciodată să fac campanii pentru a ajuta vânzarea şosetelor, perlanurilor sau de a găsi metode noi să vinzi lame de râs]. Pregătirea în design te ajută să faci toate astea, dar poți face mult mai multe când te implici cu toată ființa într-un subiect din care să și înveți ceva.
Așadar, vreau să te liniștesc și să îți spun că nu este nicio „strategie de marketing” la mijloc; la început (și vorbesc aici de perioada 2003 – 2005), a fost o alegere personală de a-mi căuta de lucru în alte culturi tari care au o deschidere mai mare spre și o înțelegere mai amplă asupra comunicării vizuale (perioadă în care am lucrat cu America, Brazilia, Germania, Ungaria, Anglia). Nu m-am simțit niciodată confortabil în a-mi „promova” servicile mele cu flyere, campanii și te mai miri ce alte metode (aveam un site și atât); sunt sigur că dacă fac un lucru bun atunci publicul meu se va selecta singur și va auzi, cumva, de serviciile mele. Există multe alte metode de a te face auzit, cele mai bune sunt acele metode pe care nici tu nu le știi. Tu cum ai auzit de mine?
R.Ș.: De la cunoştinţe pentru care ai făcut afişe, iar ei au avut succes datorită acelor afişe…
O.H.: Apropo de succese, voi cita în engleză: “Fame (success) is merely the misunderstanding of a person’s work”. (Citatul nu știu al cui este, dar l-am auzit într-o conferință ținută de Milton Glaser, nici el neștiind cui îi aparține).
R.Ș.: Ce afiş te-a lăsat cu gura căscată? De ce?
O.H.: Sunt mai multe afișe care m-au lăsat gură-cască, voi reda câteva aici:
– Afiş pentru al-75-lea salon de pictură din Varșovia, al lui Piotr Jaworowski.
– Oricare afiș a lui Tadanori Yokoo.
– Afişul pentru conferința AIGA, al lui Ștefan Sagmeister.
– Afişul Bob Dylan, al lui Milton Glaser.
-Afişul social SEAMLINE al lui Yossi Lemel.
– Afişul Celebrating Columbus, al lui James Victore.
– Afişul NI _ _ ER, al lui James Victorea.
– Aproape oricare afiș al lui Tibor Kalman.
Sunt foarte multe care m-au lăsat cu gură-cască (aș putea să enumăr până mâine). La întrebarea de ce m-au lăsat gură-cască nu știu să răspund, pur și simplu mi-a picat maxilarul. Dar l-am cules de pe jos, l-am suflat de praf și l-am montat la loc.
R.Ș.: Cum găseşti afişul românesc contemporan? „Vorbeşte” el cum trebuie? Are… cârlig?
O.H.: Avem o istorie foarte bogată în afiș și foarte multe nume de-a lungul ei, voi enumera câteva: Brânză Trofin, Miturca Ion, Pohrib Constantin, Sârbu Nicolae, Zamfir Napoleon, Tames-Blaier Klara, Nelu Wolfensohn etc. Despre afișul contemporan nu mă pot exprima foarte sigur pe mine, deoarece nu-i prea știu pe toți cei care se preocupă de subiectul acesta (și aș evita să trag o concluzie generală asupra „vocii afișului românesc”, neavând o vedere de ansamblu); pot însă să îți dau câteva exemple și nume care pe mine m-au impresionat și îmi dau speranță în designul de afiș românesc contemporan: afișele sociale ale grupului Mind Bomb, publicațiile celor de la Atelierul de Grafică din București, care au reușit să adune tot materialul moștenit de-a lungul ultimilor 60 de ani în materie de poster și cultură grafică românească (o muncă fenomenală, de altfel, și demnă de respect), afișele lui Nelu Wolfensohn.
Un afiș românesc ar avea cel mai mult de câștigat prin două modalități:
- Organizarea de concursuri de afiș interșcolare naționale (preferabil cu un juriu străin);
- Încurajarea & îndrumarea studenților din școală/facultate prin prezența unor profesori pasionați și destul de deschiși în a împărtăși experiența lor de o viață cu studenții lor… Este una din cele mai bune metode spre concretizarea un limbaj propriu. De altfel, este și un exercițiu foarte bun de comunicare pentru ambele părți. Dacă comunicare nu e, nimica nu e.