De aseară, de când a fost dată publicității decizia Curții Constituționale de invalidare a candidaturii d-nei. Șoșoacă la funcția de Președinte al României, m-a cuprins o frământare. Scrisesem și publicasem cu câteva ore înainte un text, în care susțineam că, în procedura de soluționare a unei contestații promovate împotriva unei hotărâri a Biroului Electoral Central, prin care acesta din urmă a validat o candidatură la alegerile prezidențiale, Curtea Constituțională este obligată să-și limiteze controlul la corectitudinea întocmirii dosarului de candidatură. Dar Curtea m-a contrazis și, prin decizia din 5 octombrie 2024, a conturat profilul juridic, dar și politic al candidatului la funcția de Președinte al României, depășind cu mult cercetarea formală a dosarului aferent candidaturii asumate de d-na. Șoșoacă. Astfel stând lucrurile, mi-am spus că este cazul să nu-mi uit statutul de modest dascăl de drept public și să înțeleg raționamentele pe care Curtea și le-a însușit cu ocazia pronunțării deciziei în de acum celebra Afacere Șoșoacă.

Cred că, în analiza acestui controversat subiect, trebuie plecat de ideea că, în soluționarea contestației promovate împotriva candidaturii d-nei. Șoșoacă, Curtea Constituțională se putea mișca între două limite: (i) fie își (auto)limita rolul la cercetarea formală a dosarului de candidatură a d-nei. Șoșoacă; (ii) fie își (auto)maximiza cercetarea, analizând cu atenție profilul candidatului contestat. În contextul celor deja notate, mai adaug două observații: (i) potrivit legii, Curtea constituțională este singura în măsură să statueze asupra propriei sale competențe, niciunei alte autorități nefiindu-i îngăduit să intervină în sfera de competență a Curții; (ii) contestația prin care Curtea a fost sesizată, insista tocmai asupra profilului candidatei Diana Iovanovici-Șoșoacă, căreia i se reproșa incompatibilitatea cu valorile și principiile statului de drept și ale democrației constituționale reprezentative.

Pășind la analiza profilului candidatei Șoșoacă, Curtea a acționat potrivit propriei competențe și în limitele sesizării, astfel că, din acest punct de vedere, decizia din 5 octombrie este temeinică, legală și, aș adăuga eu, constituțională.

Pe fondul cauzei, Curtea a insistat asupra împrejurării că a devenit și că este notorie atitudinea inamicală (chiar dușmănoasă) a d-nei. Șoșoacă față de valorile asumate, prin Constituție, de către Statul Român, valori pe care le regăsim atât sub art. 1 alin. (3), cât și sub art. 82 alin. (2) din Legea noastră fundamentală. Potrivit celui dintâi text, „România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989, și sunt garantate”. Cel de-al doilea text – care reproduce conținutul jurământului pe care cel ales în funcția de Președinte al României, trebuie să-l depună înainte de a începe exercițiul efectiv al mandatului prezidențial – adaugă următoarele: „Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României”. Or, în viziunea Curții, prin declarații (fie ele și politice), atitudini, comportamente și reacții publice, d-na. Diana Iovanovici-Șoșoacă a dovedit faptul că este ostilă valorilor ideologice aferente statului de drept, democrației reprezentative, pluralismului politic și, implicit, Constituției și legilor țării. În plus, aceeași doamnă a recurs la declarații prin care s-a angajat public că, dacă va ajunge Președinte al României, va scoate pur și simplu România din Uniunea Europeană și din Alianța Nord-Atlantică, ceea ce, din nou, contravine Legii noastre fundamentale, o astfel de măsură neputând fi aprobată decât de către Parlament, cu o majoritate de două treimi din numărul deputaților și al senatorilor [prin aplicarea simetrică a art. 148 și 149 din Constituție]. Recurgând la raționamente care tind la stabilirea unui profil al candidatului Diana Iovanovici-Șoșoacă incompatibil cu exercițiul funcției prezidențiale, într-un stat înzestrat cu atributele și cu specificitatea menționate de textele mai sus menționate, practic, Curtea noastră Constituțională și-a asumat calitatea de autoritate care veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României [art. 146 lit. f) din Legea fundamentală], însă nu într-o manieră formală sau „de suprafață”, ci într-una efectivă, cu consecința împiedicării de a se angaja în competiția electorală organizată pentru dobândirea mandatului de Președinte al României, a acelor persoane care nu recunosc valorile ideologice, constituțional asumate de către Statul Român. Nu-l poți lăsa să ajungă director al unei școli pe cel care, în repetate rânduri, a declarat că are gând să-i dea foc. Un regim politic democratic, pluralist, dispus să apere și să garanteze drepturile și libertățile fundamentale ale particularilor, riscă să fie spulberat dacă permite celor care nu cred în valorile ideologice constituțional asumate de el, să acceadă, chiar și prin alegeri, în funcții de decizie atât de importante ca aceea de șef de stat. Păstrând proporțiile, gândiți-vă doar la cum ar fi arătat Germania dacă, în anii ʹ30 ai secolului trecut, această țară ar fi avut o Curte Constituțională, care să-l fi împiedicat pe Adolf Hitler să candideze pentru un mandat în parlamentul de atunci al acestei țări și, mai apoi, să devină Cancelar (deci prim-ministru)! Poate că Germania nu ar fi alunecat spre un regim totalitar, Europa ar fi fost scutită de cel de-Al Doilea Război Mondial și nu s-ar fi ajuns la diviziunea postbelică a acestui continent. Ca atare, eu am greșit, Curtea a inovat cu curaj și a procedat corect.