-0.9 C
Timișoara
duminică 12 ianuarie 2025

ESU 2024 la final! Școala de vară Electronics Summer University de la UPT a reunit elevi din toată țara

Școala de vară ESU (Electronics Summer University), organizată de Liga Studenților din Facultatea de Electronică și Telecomunicații (LSFETc), cu sprijinul UPT și al Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, dar și al unor companii cu care facultatea are parteneriate de colaborare, s-a încheiat, iar cei 75 de elevi veniți din toată țara, de la Constanța până la Timișoara și de la Humulești până la Oravița, și-au luat rămas bun după două săptămâni în care au experimentat ce înseamnă viața de student la Universitatea Politehnica Timișoara.

Proiectul, ajuns la cea de-a IX-a ediție, oferă elevilor oportunitatea de a simula viața de student pe o perioada de două săptămâni. Este locul unde se îmbină „utilul cu plăcutul”, prin activitățile care își propun dezvoltarea liceenilor, atât pe plan personal, cât și profesional. De-a lungul perioadei de desfășurare a proiectului, elevii dobândesc noi cunoștințe, care se vor dovedi foarte folositoare pe viitor. De asemenea, aceștia au aprofundat cunoștințele dobândite în liceu și le-au consolidat, dându-le o direcție mai clară. Nu în ultimul rând, a fost un bun prilej de a cunoaște tineri care împărtășesc aceeași pasiune, de a lega prietenii cu posibili viitori colegi.
Pe durata școlii de vară, între 21 august – 3 septembrie 2024, elevii, majoritatea de clasa a XI-a, au participat la cursuri și laboratoare de electronică, programare, inteligență artificială, la worshop-uri de dezvoltare personală, au vizitat companiile partenere (Continental, Nokia, Forvia Hella, Kimball Electronics, Savnet), au simulat susținerea unor examene, au urmat un curs de public speaking, s-au inițiat în tainele foto-video.


Pe lângă cursuri și training-uri, voluntarii din LSFETc au pregătit și activități pentru relaxare și cunoașterea orașului: seară de film, olimpiada trăsniților, treasure hunt, seară de chitară și seri de socializare.
La închiderea festivă a școlii de vară, desfășurată în Auditorium-ul Centrului de Conferințe al UPT, organizatorii au mulțumit participanților pentru curajul de a alege o vacanță activă, cadrelor didactice, care și-au „rupt” din vacanță pentru a susține cursurile și laboratoarele, companiilor partenere care au sprijinit întregul proiect, dar și voluntarii ligii, care au fost prezenți pe întreaga durată a școlii de vară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Jandarmeria sfătuiește populația la calm și cumpătare

Situația socială și politică din țară în aceasă perioadă este destul de haotică (de parcă până acum totul ar fi decurs doar în armonie...

Flight Festival anunță primii artiști! Cine va cânta pe scenă la Timișoara?

Flight Festival a început să anunțe primii artiști! Printre cei care vor cânta în cadrul festivalului la jumătatea lunii iunie se află Dennis Lloyd,...

Citește și :