În următoarele două săptămâni, temperaturile vor fi mai scăzute decât cele obișnuite pentru această perioadă, mai ales în nord-vestul țării, și va ploua mai mult decât în ultmii ani. Apoi, vremea se va încălzi până la valorile normale, potrivit estimărilor meteorologice pentru următoarele patru săptămâni publicate de ANM.
În săptămâna 19-26 aprilie, temperaturile vor fi mai coborâte decât cele obișnuite pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării, mi ales în regiunile nord-vestice. Va ploua mai mult decât media ultimilor ani în regiunile nord-vestice și în extremitatea de sud și sud est a țării, dar mai puțin în sud-vest și nord-est.
Și în săptămâna 26 aprilie-3 mai, temperaturile medii vor fi ușor mai coborâte decât cele normale pentru această săptămână, în jumătatea nordică a țării, iar în rest vor fi apropiate de cele specifice pentru această perioadă. Cantitățile de precipitații vor fi în general excedentare în regiunile vestice, nord-vestice și centrale, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.
Pentru săptămâna 3-10 mai, meteorologii estimează că temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric se va situa în general în jurul celui normal pentru acest interval, în toate regiunile.
De asemenea, în săptămâna 10-17 mai, valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor fi în general deficitare în regiunile sudice, dar și local excedentare în regiunile nordice și nord-vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.