0.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Este esențial să se rezolve finanțarea publică a viitoarei Capitale Culturale

Ambițiosul proiect aflat în fața orașului ce urmează a ne plasa peste doi ani în postura de a fi cei mai cei din punct de vedere al manifestărilor culturale a primit câteva bobârnace publice în ultima vreme. Una din cele mai grave zvonuri (ce nu are până în acest moment vreun temei) se referă la cea mai urâtă posibilitate, cea de a fi retrasă Timișoarei calitatea de viitoare capitală culturală. Pagubele morale și chiar financiare ar fi enorme cu reflectare pe mulți ani în viitor.

Cum nimeni nu-și dorește un astfel de scenariu negativ Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii a făcut câteva precizări binevenite dar și liniștitoare în același timp. Chiar dacă situația este destul de confuză la unele capitole situația nu este deloc atât de gravă cum au prevestit unii. Cea mai importantă măsură este dea rezolva și transparentiza situația finanțării publice.

Iată ce spune documentul oficial al Asociației:

Grupul de experți al Comisiei Europene apreciază munca desfășurată de echipa Timișoara 2021.
Este esențial să se rezolve finanțarea publică Bruxelles, 19 iulie 2018 — Comisia Europeană, Directoratul General pentru Educație, Tineret, Sport și Cultură, Directoratul Cultură și Creativitate dă publicității al doilea raport de monitorizare Timisoara European Capital of Culture 2021, Second Monitoring Meeting,
Report by the Expert Panel, Timișoara, June 2019. Raportul va fi disponibil online la adresa:
https://ec.europa.eu/programmes/creative-europe/actions/capitals-culture_en
și pe site-ul nostru:
http://www.timisoara2021.ro/2019/07/19/a-doua-intalnire-de-monitorizare-iunie-2019/
Raportul detaliază temele de discuție din timpul vizitei de monitorizare, precizând că „Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii (Timișoara 2021) a depus, înainte de întâlnire, un raport detaliat și cuprinzător în care a prezentat activitățile desfășurate după prima întâlnire de monitorizare și raportul intermediar de progres până în aprilie 2019.” De asemenea, raportul mai conține două secțiuni esențiale: Recomandări și concluzii, și Pașii următori.
„Grupul de experți apreciază că părțile interesate la nivel local și național (n. trad. -stakeholders) tratează ECoC/capitala culturală ca pe o prioritate. Cu toate acestea, grupul se aștepta ca, în urma ultimei vizite în situ din iunie 2018, mai mulți pași să fi fost parcurși; cu toate acestea, recunoaște și apreciază munca desfășurată de echipa Timișoara 2021 și de oraș. (…) În special, este esențial să se rezolve problemele legate de procedurile de finanțare publică. Este necesar să se înceapă implementarea planului de producție pentru programul artistic care a fost angajat în dosarul de candidatură. Aceasta este condiția necesară pentru ca proiectul să avanseze de la proiectare la implementare.” consemnează grupul de experți.
Comisia Europeană plănuiește a treia vizită de monitorizare în toamna anului 2020, conform planificării inițiale. Conform procedurii standard, la sfârșitul acestei vizite grupul de experți va face recomandarea către Comisie în legătură cu acordarea premiului Melina Mercouri Timișoarei 2021.
Timișoara 2021 mulțumește experților de monitorizare și Comisiei Europene pentru sprijinul și recomandările primite, a început deja să lucreze la acestea și va informa Comisia și grupul despre situația finanțării înainte de finalul lunii octombrie 2019, respectiv va trimite un raport despre stadiul implementării prezentelor recomandări până la finalul lunii februarie 2020, așa cum cere grupul de experți.
Reprezentanții Comisiei Europene s-au aflat la Timișoara în iunie pentru a realiza monitorizarea programată pentru 4 orase, Timișoara (România), Elefsina (Grecia), Novi Sad (Serbia) și Esch-sur-Alzette (Luxemburg), viitoare capitale europene ale culturii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un bărbat din Belinț a fost prins conducând beat și fără permis

Un bărbat din Belinț a fost prins băut la volan. Bărbatul de 43 de ani a fost prins în urma unui control de rutină.  Acesta...

Un bărbat din Moșnița Veche a fost jefuit

Sâmbătă dimineață, un bărbat din Moșnița Veche s-a trezit fără mai multe echipamente electrice și unelte pentru construcții. Bărbatului i-au fost sparte atât anexa,...

Citește și :