Emilian Popovici, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, susține, într-un interviu pentru Europa Liberă, că ne aflăm, cel mai probabil, în scenariul în care numărul de reproducere al virusului este de aproape 1,2, ca dovadă creșterea explozivă a numărului de cazuri zilnice. Dacă se va stagna mai mult de două săptămâni la acest număr, s-ar putea ajunge la peste 20.000 de cazuri pe zi.
”Este necesar ca din momentul în care faci o proiecție bazată pe proiecții matematice să treacă un interval de două luni ca să vezi corespondența proiecției. Pentru că este ca un bulgăre de zăpadă după două săptămâni. In modelul nostru la un număr bazal de reproducere de 1,2 se putea ajunge și la peste 20.000 de cazuri noi pe zi”, spune Popovici.
Epidemiologul a explicat și ce măsuri trebuie luate pentru evitarea unui astfel de scenariu: „În lume sunt două modele: cel din Israel, care merge pe ideea unui lockdown sever care să ducă la corectarea destul de rapidă a cifrelor, cum s-a întâmplat și la noi în primăvară, și după obținerea unor indicatori mai puțin nefavorabili să se înceapă o relaxare etapizată. Al doilea model este cel european, care acum a plecat cu o închidere mai ușoară, cum este în Germania, de exemplu, s-a trecut la restrângerea reuniunilor familiale, nu mai mult de 10 persoane, la restricționarea accesului în hoteluri în scop de vilegiatură. Sunt, deci, o serie de măsuri care vizează limitarea mobilității. În momentul în care restrângi mobilitatea, în primă fază o poți restrânge pe cea de noapte, de la ora 22.00 la 6.00, dacă nu este suficient se poate merge la alte restrângeri de mobilitate. Oamenii nemaicirculând atât se reduce numărul de contacte și, deci, riscul de infecție”.
„Să ne asigurăm că toată lumea poartă mască, ca să blocăm transmiterea. Această creștere, mie, ca epidemiolog, îmi arată că nu toată lumea poartă mască. Dacă 90% din populație ar purta mască, am reduce transmiterea cu 90%”.
Interviul poate fi citit aici.