Emoționant ! Cadre impresionante, surprinse de camerele de filmare plasate în Munții Țarcu – VIDEO

756

Colegii de la publicația Reper 24h au publicat un splendid reportaj despre fauna sălbatică ce încă mai trăiește într-un număr îmbucurător de mare pe platoul Munților Țarcu din Banat.

Iată mai jos date și imagini inedite despre viața animalelor sălbatice din zona Banatului de munte.

Imagini spectaculoase din viața celui mai mare mamifer terestru din Europa, zimbrul, reintrodus recent în Munții Țarcu, precum și din viața altor animale sălbatice cu care acesta împart habitatul, au fost surprinse de camerele video montate în Măgura Zimbrilor de către reprezentanții WWF-România. Camerele au înregistrat momente din viața animalelor care populează zonă fără a le deranja, fiind surprins de exemplu un mistreț care adulmecă zonă sau o vulpe care își urmărește prada.

Proiectul de reintroducere a zimbrului în Munții Țarcu, început de WWF-România în parteneriat cu Rewilding Europe în anul 2012, este în plină derulare, 20 de zimbri fiind deja în libertate la 200 de ani după ce specia dispăruse din această parte a Europei. Pentru monitorizarea acestora, în zonă au fost instalate mai multe camere, imaginile filmate cu ajutorul acestora demonstrând încă odată cât de plină de viață este natura în Munții Țarcu – arie naturală protejată la nivel european (situl Natura 2000 ROSCI0126 Munții Țarcu) și parte din cea mai întinsă zonă de sălbăticie din România.

„A avea camere video în sălbăticie este ca și cum ai fi prezent peste tot. Prima vizionare a imaginilor poate fi o experiență foarte entuziasmantă – în special într-un loc precum Măgura Zimbrilor. Îmi amintesc momentul în care am văzut primul lup pe cameră, în această zonă, anul trecut. Stătea fix în fața camerei. Mi-a făcut inima să tresare! O combinație de bucurie și mirare. Aceste înregistrări demonstrează din nou și din nou cât de sălbatică este zona repopulată acum și de zimbri, prin comparație cu multe alte locuri din Europa, cum ar fi Germania, de unde provin eu. Lupi, urși, bursuci și mistreți, căprioare și pisici sălbatice, chiar și râși! Mă încântă faptul că pot să văd aceste animale sălbatice rare și că pot să le observ comportamentul fără să le deranjez. Întotdeauna aștept cu nerăbdare următoarea înregistrare și sper ca „spectacole” de acest gen să se întâmple, într-o bună zi, și acasă, în țara mea natală”, a declarat Georg Messerer, coordonator al activității de la Stația de cercetare de la Măgura Zimbrilor.

Imaginile surprinse de camerele de filmat confirmă faptul că interacțiunile și relațiile dintre speciile sălbatice își urmează cursul firesc: zimbrii modelează peisajul prin pășunat și consumarea vlăstarilor tineri (așa cum a fost preconizat), un râs reușește să vâneze un pui de căprioară, în timp ce un bursuc, o vulpe și-un mistreț explorează zona în căutare de adăpost și hrană, mai explică reprezentanții WWF-România.

Fauna din Munții Țarcu reprezintă un obiect de studiu „în timp real” pentru oricine îndrăgește natura sau se specializează în științele naturii, ca profesie. WWF și Rewilding Europe, împreună cu comunitatea locală (reunită în Asociația AMZA), au lansat deja diverse activități de ecoturism care să permită turiștilor să observe natura sălbatică, iar pentru cercetători, studenți și absolvenți de ecologie sau biologie din întreaga lume am pregătit o Stație de cercetare în satul Feneș, unde pot locui pe perioade determinate și realiza proiecte concrete de cercetare.

Sursa: Reper24h

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.