Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” Timișoara întâmpină 2020 cu multă bucurie și proiecte noi, realizate pentru micuții săi spectatori. Propunerea din acest an a spectacolului omagial dedicat poetului național al românilor, Mihai Eminescu, este Făt-Frumos din lacrimă.
Într-o atmosferă caldă și primitoare, specifică teatrului pentru copii și tineri, actorii dăruiesc textului eminescian emoția și iubirea pe care o merită. Adaptarea pentru scenă a textului lui Mihai Eminescu este făcută de Alexandru Mihaescu care semnează și regia artistică, scenografia poartă marca Bajko Attila, costumele sunt semnate de Cristina Milea, iar muzica original este compusă de Rebeka Adam.
Asemănător unui poem în proză, basmul lui M. Eminescu, Făt-Frumos din lacrimă, pretinde o montare pe măsură, într-un limbaj vizual și ludic specific teatrului. Astfel, scenele dinamice, de călătorie, de dialog sau de luptă alternează cu scenele onirice sau cu cele în care sunt prezente păpuși și jocul de umbre, într-o formă elegantă, dar și distractivă.
În centrul basmului se află aventurile unui erou, aventuri cu care suntem deja obișnuiți: luptele cu diverși inamici, înfrângerea obstacolelor și întoarcerea acasă unde toți vor trăi fericiți până la adânci bătrâneți.
Întreaga călătorie inițiatică este o suită de lecții pentru personajul principal – tânărul Făt-Frumos – unice în peisajul basmelor. Acesta este ajutat la fiecare pas de cei pe care îi întâlnește, într-o lume mult mai complexă decât se aștepta s-o întâlnească, o lume miraculoasă unde voinicia nu mai este de ajuns. Eroul nostru privește cu deschidere, cu mirare și, fiind atent la lecțiile primite, poate ajunge pe deplin la maturitate.
Distribuția spectacolului îi reunește pe: Robert Copoț, Cristian Brătoiu, Mădălina Ghițescu-Petre, Laurențiu Pleșa, Raluca Grumăzescu, Raul Bastean, Maria Gornic, Mădălina Toderaș, Marko Adzic, Luana Uncruțiu, Octavia Petrișor. Spectacolul va avea loc mâine, de la ora 10:00, la sediul teatrului.
Micuții sunt așteptați luna aceasta și la piesele de duminică. Dacă Albă ca Zăpada a dat startul spectacolelor din acest an, urmează în data de 19 ianuarie Motanul încălțat, iar Zâna Lacului își va dezvălui povestea în data de 26 ianuarie, ultima duminică a lunii. În anul 2020, reîncepem programele dedicate tinerilor care își vor rezerva ziua de joi, de două ori pe lună. Pentru luna ianuarie se află incluse în program două spectacole: Făt –Frumos din lacrimă care se va juca în data de 16 ianuarie și 4 Dansuri care se va juca în data de 30 ianuarie.
Pentru copiii care nu locuiesc în Timișoara va începe seria deplasărilor cu spectacolul Croitorașul cel viteaz care a fost programat la Satchinez, în data de 22 ianuarie și Ursul păcălit de vulpe la Sânmihaiul Român, în data de 29 ianuarie. După un 2019 cu un număr de 208 spectacole și peste 25.000 de spectatori, trupa de la „Merlin” se situează pe o linie ascendentă și le propune iubitorilor de teatru o călătorie și mai diversă în acest an. P
roiectele Teatrului pentru Copii și Tineret „Merlin” sunt numeroase și interesante, iar activitatea artistică va fi cu siguranță deosebit de bogată.