America a întors, brutal și fără menajamente, foaia în politica mondială, încât șocul de la München continuă să le dea vertijuri politicienilor de rang înalt ai Europei.

În fond, după anii de băltire ai lui Biden la Casa Albă, când America se transformase într-un cal cu alură de măgar, revenirea lui Trump la putere înseamnă resetarea întregului mecanism politic atât interior, cât, iată, și global. Ceea ce face acum actualul președinte al SUA nu are nimic surprinzător în esență, ci este aplicarea, pas cu pas, câtuși de puțin „a la Iohannis”, ci pe repede-înainte, a doctrinei sale politice, anunțate în urmă cu un an de Donald Trump în persoană pe rețelele sale de socializare favorite.

Plin de bizarerii și de manierisme, sufocat de demonul răzbunării pentru ceea ce el crede că a suferit în 2020, Trump joacă acum la rupere, încercând să câștige toate războaiele posibile. Pentru că sunt foarte multe, aș rezuma că toate aceste bătălii care se anunță sângeroase au în trunchiul lor comun lupta din urmă, cireașa de pe tort, cea împotriva progresismului, cu toate excrescențele sale, multe izvorând din buchetul floral al maestrului de ceremonii Karl Marx.

Spre deosebire de primul său mandat, roșcovanul de la Casa Albă pare să-și fi făcut, de astă-dată, mult mai bine cărțile. A început deja curățenia la vârful serviciilor, la Pentagon și în administrația centrală. Și-a ales țintit echipa din jurul său, unul mai fidel decât altul, aici intrând oameni destul de isteți și cu carismă, cum ar fi secretarul de stat Marco Rubio, vicepreședintele Vance, șeful Armatei Pete Hegseth. Băieți arătoși, încă tineri, suficient de bine școliți, dacă ar fi să ne gândim doar la talentul de povestitor al lui J.D. Vance — da, el, vicepreședintele care i-a făcut pe unii lideri europeni să lăcrimeze, la propriu, imediat după discursul său tăios, dar limpede ca lumina zilei, de la München.

„Hillbilly Elegy”, cartea scrisă de acesta din urmă în 2016 descrie, potrivit comentariului publicat de Radio France International, pe mai bine de 200 de pagini, dezindustrializarea unei Americi rurale care s-a simțit uitată timp de decenii și modul în care, treptat, o mare parte a electoratului istoric democrat a devenit pro-Trump. De reținut, volumul cu pricina s-a vândut, de atunci și până azi, în peste trei milioane de exemplare numai în America.

Iar ca totul să fie la final o poveste de succes, la dreapta tatălui, iertată-mi fie mica blasfemie, se regăsește bufonul regal Elon Musk, care, însă, în dura realitate americană de azi, joacă deja cu dezinvoltură rolul de picamăr în capul oponenților politici trumpiști!

Cam așa arată acum Situation Room, camera puterii americane, iar actorii principali sunt exact cei descriși mai sus. Cu ei va încerca Trump să elimine, pe rând, racilele pe care el, dar și numeroși americani le identifică ca fiind aproape mortale pentru conservatorismul american: cancel culture, puterea simbolică și chiar mai mult de atâta, a minorităților de toate nuanțele, prăbușirea meritocrației clasice, instituită de părinții fondatori ai democrației americane. Și destule altele, firește…

Despre ,,noua Americă” știm deja multe și mărunte, dar cum or fi stând lucrurile cu România noastră, cea de toate zilele? Nu prea vesel, și asta o vedem, o simțim și aproape că o intuim cu toții.

Ca să lăsăm iluziile de o parte, peste nici trei luni va trebui să optăm pentru două variante politice mari și late: una suveranistă, încă necunoscută și plină de contrarietăți care sparie gândul, reprezentată de Călin Georgescu, și cealaltă, social-liberală, întreținută de partidele de la guvernare, avându-l în frunte pe Crin Antonescu.

Cu „Elon Trump” la putere în SUA, devine tot mai limpede că Georgescu va fi susținut pe față de noua administrație americană. Deja primele semnale au și fost trase: pomenirea României și a eliminării lui Georgescu din cursa electorală în discursul lui Vance de la München este doar primul semn că puterea de la București nu va mai îndrăzni să-l oprească pe suveranistul de serviciu să candideze din nou la președinție.

În aceste condiții, mă tem că dacă politicienii moderați nu se vor trezi până prin martie din uluiala în care au fost aruncați în luna decembrie a anului trecut și nu vor merge cu toții pe mâna unui candidat unic, cel mai probabil Crin Antonescu, la Cotroceni salutul prezidențial va avea ritm și nuanțe de brun-roșcat, fără nicio urmă de îndoială.