Elevii nu vor mai fi nevoiţi să care ghiozdane grele în spate
Eugen Ilea, Asociaţia Părinţilor: Primeam sesizări de la părinţi, mulţi copii aveau probleme de sănătate Părinte: Eu am scolioză din copilărie de la căratul ghiozdanului
Elevii nu vor da teze sau lucrări de control luni şi vineri, dar nici în două zile şcolare consecutive, potrivit unui Ordin al Ministrului Sănătăţii publicat în Monitorul Oficial.
În acelaşi document se arată că şcolile pot acum să primească mult mai uşor autorizaţii sanitare de funcţionare. Dacă în unităţile de învăţământ sunt puse la dispoziţia elevilor dozatoare de apă cu pahare de unică folosinţă, nu mai sunt obligatorii chiuvetele.
În prezent, în România sunt aproximativ 3.500 de unităţi care nu au o autorizaţie. Să trecem la altele. Eşti părinte şi erai îngrijorat când îţi trimiteai copilul la şcoală pentru că îi puneai în spate un ghiozdan mult prea greu? Acum poţi să respiri uşurat.
Potrivit aceluiaşi Ordin, ghiozdanul nu trebuie să fie mai greu de 10% din greutatea elevului. Indiferent de clasa în care este.
Eugen llea, preşedinte Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi: Am avut foarte multe solicitări din partea părinţilor privind greutatea acestui ghiozdan şi faptul că foarte mulţi copii aveau probleme de sănătate din cauza greutăţii ghiozdanului. Şi la constatările noastre ghiozdanul la clasele primare ajungea la 10 kg, ceea ce era foarte mult.
Iuliana, mamă: E la şcoală în Franţa copilul meu, dar era greu şi acolo. Ca-n România de greu. Eu am scolioză de la cărat geanta. Pe vremea aia nici nu erau atâtea genţi şmechere