5.1 C
Timișoara
joi 26 decembrie 2024

Elevii din Timiș, chemați să planteze păduri. Un nou proiect EcoStuff

EcoStuff România dă startul proiectului “Pădurea mea”, prin care dorește să implice în principal copiii în acțiuni de protecție a mediului prin plantări de copaci. Beneficiarii direcți ai proiectului sunt chiar copiii implicați care, dacă parcurg toate etapele proiectului, vor avea o pădure ”a lor”. Copiii vor avea ocazia să se plimbe prin păduri, să culeagă semințe, să le sădească, să le îngrijească, iar ulterior să se bucure de roadele muncii lor plantând puieții care vor da naștere unor noi păduri.

”Pădurea Mea este un proiect destinat pentru început tuturor elevilor din clasele V-VIII din România. Implicându-se și participând în cadrul proiectului Pădurea Mea, copii vor învăța să folosească unelte, să planteaze un copac sau pom, să recunoască și să identifice diferite specii de copaci, plante sau insecte și cum să manipuleze animale mici, fluturi, melci sau șopârle. De asemenea își vor dezvolta perseverența, răbdarea și imaginația, lucrul în echipă și responsabilitatea față de mediu”, au transmis reprezentanții Ecostuff.

Perioada de desfășurare a proiectului începe în 10 februarie 2020 și continuă cu anul școlar 2020-2021. Începând cu 27 ianuarie și până în 7 februarie, școlile și echipele de elevi interesate se pot înscrie în prima ediție a acestui proiect care se anunță de durată.

Desfășurarea competiției este simplă. Fiecare școală interesată să participe trebuie să își formeze o echipă de 5 elevi sub îndrumarea unui cadru didactic. Aceasta echipă devine ambasadorul proiectului ”Pădurea Mea” în școala pe care o reprezintă.

Cel mai important lucru pe care trebuie să îl facă această echipă este să organizeze o acțiune de plantare de copaci în 21 Martie, de Ziua Mondială a Pădurii sau în oricare altă zi din Luna Pădurii, 15 Martie – 15 Aprilie.
Elevii și profesorii coordonatori din primele 10 echipe care reușesc să organizeze cel mai bine această acțiune de plantare de copaci participă GRATUIT în TABĂRA organizată special pentru ei în 18-23 August 2020.

Detalii suplimentare despre procedura de înscriere și desfășurarea concursului pot fi găsite pe site-ul organizatorului, EcoStuff Romania – https://ecostuff.ro/padurea-mea/ sau pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/ecostuff.romania/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Pastorală la Nașterea Domnului – IPS Ioan Selejan, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului

† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului Iubitului nostru cler, cinului monahal și drept-credincioșilor creștini, har, milă și pace de la...

Noul ministru al Educației anunță primele ,,mici reforme” în zona universitară

Universitățile din România și sistemul național de cercetare vor trece printr-un proces de „mică reformă”, anunță noul ministru al Educației și Cercetării, Daniel David,...

Citește și :