4.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Elevii din Caraș-Severin ar putea învăța tainele limbii chineze la școală

 

Unul din motivele prezenței unei delegații oficiale chineze la Reșița a fost intenția de a se înființa în unele școli din județ clase în care elevii doritori să poată învăța limba chineză. 

În acest sens, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, şi prefectul judeţului, Matei Lupu, au primit vineri vizita unei delegaţii a Ambasadei Republicii China la Bucureşti, condusă de Deng Liming,  Secretar I – Șeful Secției Învățământ.

Elevii din Caraș-Severin ar putea învăța limba chineză la școală

Iniţierea unui curs de limbă şi cultură chineză este de bun augur pentru dezvoltarea relaţiilor dintre cele două popoare, având în vedere că prin intermediul unor astfel de cursuri se pot ivi mai multe posibilităţi ce pot să îmbunătăţească relaţia economică, dar şi în toate celelalte domenii, dintre România şi China, cred oficialitățile.

”Este un lucru benefic, ce ar putea dezvolta şi mai mult relaţiile dintre România şi China. În plus, aceste cursuri au menirea nu doar de a învăţa limba chineză de către cei interesaţi, ci şi de a cunoaşte cultura atât de veche a Chinei”, a precizat preşedintele CJ Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu.

Dacă inițiativa va avea succes, în funcţie de numărul solicitărilor, se pot trimite mai mulţi voluntari care să predea limba chineză, ale căror costuri vor fi asigurate de către statul chinez. Totodată, partea chineză ar fi dispusă să înfiinţeze, la Reşiţa, chiar un institut Confucius, dacă numărul doritorilor este foarte mare, potrivit lui Deng Liming Șeful Secției Învățământ din Ambasada Republicii China.

În plus, Silviu Hurduzeu a subliniat că judeţul Caraş-Severin ar putea fi o poartă de intrare a Chinei în România, în special în ceea ce priveşte turismul, unde are un potenţial cu totul deosebit şi care poate fi valorificat, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean Caraș-Severin, Paula Neamțu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :