2.1 C
Timișoara
joi 19 decembrie 2024

Elevii de clasa a XI-a și a XII-a vor avea manuale gratuite, începând cu anul școlar 2016-2017

Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice a declanșat procesul de asigurare a manualelor școlare pentru clasele a XI-a și a XII-a, pentru anul școlar 2016-2017.

Demersurile pentru asigurarea manualelor școlare pentru ciclul superior al liceului vor fi întreprinse de fiecare inspectorat școlar județean/ ISMB și de unitățile de învățământ, în urma unei selecții realizate de cadrele didactice.

Prin urmare, pentru derularea în bune condiții a procesului de asigurare a manualelor școlare pentru clasele a XI-a și a XII-a, până la debutul anului școlar 2016-2017, vor fi parcurse următoarele trei etape:

— Până la data de 20 mai 2016, editurile vor transmite Centrului Național de Evaluare și Examinare un document scris prin care să-și exprime interesul privind ofertarea de manuale școlare și lista de manuale pe care le pot oferta pentru clasele a XI-a și a XII-a

— Până la data de 31 mai 2016, editurile interesate vor transmite tuturor unităților de învățământ care școlarizează ciclul superior al liceului câte un exemplar din manualele școlare pe care le pot ofertă și care sunt cuprinse în Catalogul manualelor școlare din în învățământul preuniversitar

— În perioada 16 mai — 10 iunie, profesorii din unitățile de învățământ care școlarizează elevi din ciclul superior al liceului vor selecta, în baza liberei inițiative profesionale acele manuale școlare din Catalogul manualelor școlare, care au fost propuse spre ofertare de către edituri, în vederea utilizării în procesul didactic în anul școlar 2016-2017.

Pe baza necesarului rezultat în urma selecției operate de cadrele didactice, Ministerul Educației va încheia contracte de achiziție și difuzare a manualelor pentru clasele a XI-a și a XII-a cu fiecare editură în parte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :