Efectele reale ale schimbării formulei de calcul a pensiilor. Pensionarii vor avea venituri mai mici

170

Anunţul liderului PSD, Liviu Dragnea, privind modificarea modului de calcul a pensiilor publice continuă să stârnească ample reacţii. Experţii spun că un număr semnificativ de pensionari vor primi venituri mai mici, aşa cum s-a întâmplat şi cu Legea salarizării.

Noua lege a pensiilor, care ar putea fi supusă dezbaterii publice luna viitoare, după cum a promis ministrul Muncii Olguţa Vasilescu, va schimba radical modul de calcul. După cum a anunţat liderul PSD, Liviu Dragnea, aceasta va elimina aproape toate raportările de bază din prezent, precum salariul mediu brut pe economie şi punctul de pensie, micşorând şi stagiul minim de cotizare.

Concret, din 2021, nu se va mai vorbi despre punctul de pensie, ci despre un punct de referinţă, iar stagiul minim de cotizare va fi redus de la 35 de ani, cât este în prezent, la 25 de ani.

„Pensia va fi numărul de puncte înmulţit cu valoarea de referinţă. Valoarea punctului de referinţă este raportul dintre punctul de pensie din 2020, 1.175 lei mărit cu 5%, care înseamnă rata inflaţiei, şi jumătate din creşterea salariului. Aceste lucruri vor intra în vigoare din 2021. Vor intra în vigoare mai devreme doar într-un singur caz, dar este nevoie de recalcularea tuturor pensiilor. Este practic imposibil, trebuie recalculate pensiile pentru toţi pensionarii, toţi 5,2 milioane”, a declarat recent Dragnea.

În opinia liderului PSD, aceste modificări vor duce la triplarea valorii pensiei din 2021, de la 1.500 lei în 2016, la 4.256 lei.

Specialiştii din domeniu sunt însă de altă părere: o parte semnificativă dintre pensionari se va trezi cu pensiile micşorate, din cauza acestor artificii de calcul şi a neraportării la salariul mediu brut pe economie.

„După cum observăm, stilul de fentă marca PSD este aplicat şi aici, ca şi în cazul Legii salarizării. Astfel, se vine cu micşorarea stagiului mediu de cotizare de la 35 de ani în prezent, la 25 de ani, pentru a mări valoarea pensiei brute. Elementul de contrabalansare a creşterii este recalcularea tuturor dosarelor după contributivitate. Acest lucru va duce la scăderea valorii în plată (suma efectivă lunară pe care o primeşte pensionarul – n. red.) a unui număr semnificativ de pensii. În acest caz, pensia în plată nu se va mai mări până când pensia micşorată nu va creşte până se va egaliza cu cea în plată”, a declarat pentru „Adevărul” dr. Laurenţiu Dodan, expert contabil şi fiscal.

Citeste continuarea pe adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.