1.2 C
Timișoara
marți 5 noiembrie 2024

EDUCAȚIA LA FERMĂ – un program dedicat tuturor elevilor FOTO/VIDEO

La Stațiunea Tinerilor Naturaliști din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timișoara, s-a inaugurat programul „Educația la fermă”.

Acest tip de educație are o vechime în aplicare de peste 100 de ani, fiind implementat în Țările Scandinave  în jurul anilor 1900, preluând conceptul american 4H club (Hand, Hearth, Head, Health), care presupune o dezvoltare armonioasă a individului, aplicând conceptul ”Învață făcând”.

Prin adoptarea acestui proiect, avem ocazia de a ne alătura țărilor dezvoltate din Europa(Anglia, Germania, Austria, Italia etc.) și SUA, unde copiii, în special cei din mediul urban dar și cel peri-urban, au rupt contactul cu mediul rural, unde se cresc animale și se cultivă legume și pomi fructiferi.

Prin intermediul activităților specifice educației la fermă, se creează resurse pentru a ajuta cadrele didactice din învățământul preuniversitar, să le ofere elevilor experiențe de învățare calitative despre proveniența alimentelor (hranei) și despre viața la țară, în general.

În cadrul acestui proiect vor participa și copiii de la Centrul de Zi pentru Copii din Dumbrăvița, pe perioada vacanței de vară.

Activitățile desfășurate la Stațiunea Tinerilor Naturaliști, din cadrul USAMVB Timișoara, se adresează și profesorilor de Biologie, care au oportunitatea de a-și desfășura orele practice în incinta Stațiunii Tinerilor Naturaliști, coroborându-le cu informațiile teoretice pe care le predau la școală. În acest sens va fi amenajat un laborator cu microscoape, unde copiii vor putea desfășura activități practice, îndrumați de cadrele didactice din școală și din cadrul USAMVB Timișoara.

Activitățile educației la fermă s-au desfășurat cu 22 de elevi de clasa I, de la Liceul Teoretic William Shakespeare, însoțiți de d-na învățătoare Diana Bota.

Copiii plini de energie s-au implicat în toate activitățile care au implicat :

– Vizitarea fermei (lacul cu nuferi, parcul dendrologic, țarcurile cu animale domestice, iazurile cu pești și fauna de baltă, serele de legume și flori sau culturile din câmp)

De asemenea au participat la:

– Ateliere de lucru specifice ( de ex. jocuri tematice de recunoaștere a plantelor medicinale, completarea de fișe, descrierea și analizarea unui insectar, repicarea de răsaduri de legume în ghivece, cu care copiii au plecat acasă), precum și pregătirea mesei cu legumele din seră.

La final, s-au împărtășit  impresii despre lucrurile învățate.

Activitățile s-au desfășurat cu o echipă de cadre didactice din cadrul USAMVB Timișoara– din care au luat parte:  conferențiar. dr. Dana Poșta, lector dr. Narcisa Crista, șef. lucrări Silvia Prunar, echipa fiind coordonată de lector dr. psiholog Mirela Samfira.

Sursa: dumbravitatv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un copil de 3 ani, lovit de mașină

Luni, 4 noiembrie, în jurul după amiezii, un copil de trei ani a fost lovit de mașină în localitatea timișeană Gelu.  Într-un moment de neatenție...

Un adolescent de 14 ani a plecat de la școală și nu s-a mai întors. Îngrijitorii săi l-au dat dispărut

Cătălin - Eduard Suciu a dispărut!Băiatul cu vârsta de 14 ani a plecat de la școală luni, 4 noiembrie, în jurul prânzului și nu...

Citește și :