Dintre zilele Revoluției timișorene cea din data de 17 decembrie este poate cea mai tragică. Atunci au căzut primele victime nevinovate sub represiunea regimului scelerat ce-și dădea ultimele zbateri. Morții Timișoarei merită comemorarea din fiecare an. Acea zi specială de doliu ce se ține de 27 de ani în ziua de 17 decembrie este cât se poate de îndreptățită.
Dar, ca în comediile românești cu numărarea steagurilor, și de data asta iese cam totul pe dos. Din firească pioșenie, până la urmă iese un fel de aiureala balcanică. Acum mai bine de o săptămână au fost arborate în principalele locuri și arterele centrale drapele naționale însoțite de o panglică neagră în semn de doliu. Gest necesar și firesc. Dar chiar și în zilele Crăciunului, ce ar trebui să fie o sărbătoare de deplină bucurie a Nașterii, buclucașele bucățele de mătase negră fâlfâiau încă pe stâlpi. Au fost uitate? Sau autoritățile locale sunt ocupate cu treburi mult mai importante și așteaptă să cadă de la sine precum perele coapte? Câte săptămâni trebuie pentru a aduna nefericitele panglici?
Oricum ar fi, e clar că se mimează doar o grijă față de cei ce au plecat dintre noi dar și de cei ce au rămas. Iar fâlfâitul de doliu este cum văd lucrurile edilii. Li se fâlfâie de tot ce se întâmplă în oraș.
