Pentru a treia oară, Organizația “Salvați Copiii” a donat echipamente medicale performanțe, necesare unei intervenții rapide în salvarea vieții unui prematur. Astfel, maternitatea Bega are de acum la dispoziție o masă radiantă cu modul de resuscitare și un incubator de terapie intensivă, în valoare de 30.000 de euro.
“Salvați Copiii are un proiect de peste 10 ani în urmă prin care am dotat peste 50 de maternități din țară, iar în cadrul acestui proiect ne oprim de această dată la Clinică de Ginecologie Bega și a secției de nou născuți de aici, unde am mai ajutat de două ori cu tehnică medicală și acum aducem un incubator pentru copiii prematuri și o masă radiant, de asemenea și ea esențială pentru micuții nou născuți.”, a spus dr. Mihai Gafencu, Președinte Salvați Copiii și medic pediatru în cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”.
“Este vorba despre două aparate care vor deservi secția de neonatologie, aparate de înalta performanță pe care le vor utiliz colegii de la neonatologie în tratamentul prematurilor, chiar i-am felicitat pe colegii de la neonatologie, din colectivul condus de prof. Constantin Ilie, pentru performanțele pe care le-au realizat în ultimii ani de zile avnd în vedere bătălia pe care duc în secția de terapie intensivă și la prematuri, acei copii născuți de la 500 de grame în sus.”, a spus Marius Craina, managerul Spitalului Județean Timișoara.
“Copiii sunt singura noastră șansă de a avea o țară mai bună. Noi nu avem o țară bună acum și știe toată lumea asta. Aceste generații, care nu au prins comunismul sunt generațiile care ne pot salva pe noi și ne pot aduce înapoi o țară demnă. Dacă ne batem joc de acești copii, sunt 1400 de copii care mor anual din cauza că noi nu avem dotări pentru secțiile de nou născuți. Închipuiți-va 1400 de oameni care s-ar putea să fie adulți. Evident nu se pot salva toți, dar din 1400 se pot salva foarte mulți. Este o datorie de suflet a fiecăruia dintre noi să ajute cu câte puțîn.”, a spus Amalia Năstase, ambasador Salvați Copiii.
În ultimii cinci ani, organizația “Salvați Copiii” a dotat secțiile de neonatologie de la Spitalul Județean de Urgență pentru copii “Louis Țurcanu”, Spitalul Municipal de Urgență și Spitalul Județean de Urgență din Timișoara, valoarea totală a donațiilor ridicându-se la suma de 145.700 de euro.
Numai în anul 2017, Salvați Copiii a dotat 39 de maternități din 32 de localități, cu echipamente medicale în valoare totală de 793.000 de euro. Timp de 6 ani, organizația “Salvați copiii” a donat maternități din întreagă țară în valoare totală de peste 3.100.000 de euro, o investiție în achizitioarea de aparatură medicală indispensabilă vieții copiilor născuți prematur.
Companiile pot ajută la dotarea maternităților! Până la 31 decembrie 2017 pot alege să direcționeze 20% din impozitul pe profit datorat statului către Organizația Salvați Copiii și să sprijine acest demers.
sursă: televiziunea-medicala.ro