7.1 C
Timișoara
miercuri 25 decembrie 2024

Echipa Facultății de Drept a UVT a obținut premiul pentru cele mai bune pledoarii scrise și un premiu individual de pledoarie la concursul Central and Eastern European Moot Competition

În perioada 26-28 aprilie 2024 s-a desfășurat la Praga (Cehia) etapa finală a Central and Eastern European Moot Competition, prestigios concurs științific studențesc de dreptul Uniunii Europene, aflat la a 29-a ediție, organizat de către Juris Angliae Scientia – British Law Centre, în cooperare cu Curtea de Justiție a Uniunii Europene, cu susținerea altor instituții ale Uniunii Europene, a Centre for European Legal Studies din cadrul Universității Cambridge și a Clifford Chance.

În etapa finală a competiției s-au calificat 16 echipe, printre care și cea a Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Accesul în această etapă s-a făcut pe baza memoriilor scrise pregătite de către participanți.
Competiția a constat într-o simulare a procedurilor în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene, în care echipele participante au prezentat argumentele părților dintr-o speță vizând procedura trimiterii preliminare, respectarea statului de drept și independența instanțelor naționale, precum și drepturile de proprietate intelectuală asupra unor creații artistice.
Echipa Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara (UVT), formată din Horea Ardelean, Melisa Cheșpi, Carla Pervu-Milostean (studenți în anul III) și Maria Curbet (studentă în anul IV), s-a calificat în runda semifinală a competiției și a obținut Premiul pentru cele mai bune pledoarii scrise din concurs (Best Written Memorials), continuând seria performanțelor echipelor care au reprezentat facultatea la edițiile anterioare. Totodată, Carla Pervu-Milostean a obținut un premiu individual de pledoarie.

Pregătirea echipei Facultății de Drept din Timișoara a fost coordonată de doamna prof.univ.dr. Raluca Bercea, doamna prodecan lect.univ.dr. Sorina Doroga și doamna asist.drd. Bianca Șerb, fostă participantă și câștigătoare a unui premiu individual de pledoarie la acest concurs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Accident cu trei victime în Timiș în dimineața primei zile de Crăciun

Un accident rutier s-a petrecut în comuna Denta. În accident au fost implicate trei persoane, care se aflau în același autoturism. Pompierii au fost solicitați...

Utopie și cercetare. Grupurile experimentale timișorene 111 și Sigma (1966-1981)

Muzeul Național de Artă Timișoara are plăcerea să anunțe deschiderea expoziției Utopie și cercetare. Grupurile experimentale timișorene 111 și Sigma (1966-1981), un eveniment aniversar...

Citește și :