0.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Echipa de volei UVT câștigă bronzul la turneul final al Jocurilor Europene Universitare

Comunitatea UVT are bucuria să-i felicite pe componenții echipei masculine de volei de la Universitatea de Vest din Timișoara, care au cucerit medaliile de bronz în turneul final al Jocurilor Europene Universitare, turneu care s-a desfășurat în Ungaria.

În finala mică, după un meci cu multe momente echilibrate, favoriții noștri au depășit Universitatea din Valencia cu 3-1. Pe seturi, scorul a fost 28-26, 15-25, 25-13, 28-26. Remarcabile au fost primul și ultimul set, în care studenții noștri au îmbinat răbdarea cu inspirația și au reușit să câștige în situațiile limită. În primul set au revenit de la -4 puncte, pe tabelă, iar în ultimul au condus pe aproape tot parcursul setului, fructificând a patra minge de meci. Realizatorii echipei noastre au fost Câmpean cu 17 puncte, Preda cu 15, Rodina 11, Drăgan 8, Vîrlan 6, Agachi 3, Călin 1, Moroșan 1.

Jucătorul Robert Vîrlan a fost prezent pe teren în acest meci, pentru un loc pe podium, după ce în precedentele partide nu a putut evolua din cauza unei accidentări. Tot din cauze medicale a absentat de pe teren Bădiceanu, însă el a fost alături de colegii lui la bucuria victoriei din finala mică. Robert Vîrlan, Sergiu Călin și antrenorul Sorin Schiesz vor mai rămâne la Jocurile Europene Universitare pentru concursul de volei pe nisip, care va începe vineri și se va încheia marțea viitoare.

Lotul cu care Universitatea de Vest din Timișoara a abordat Jocurile Europene Universitare a fost compus din jucătorii: Iustin Agachi, Lucian Bădiceanu, Denis Boldiș, Sergiu Călin, Darius Câmpean, Emanuel Drăgan, Leonard Gologăneanu, Dorin Moraru, Alexandru Moroșan, Rareș Preda, Sergiu Rodina, Robert Vîrlan. Staff-ul tehnic a fost compus din Sorin Schiesz, Eric Reitmayer și Ion Borozan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un bărbat din Belinț a fost prins conducând beat și fără permis

Un bărbat din Belinț a fost prins băut la volan. Bărbatul de 43 de ani a fost prins în urma unui control de rutină.  Acesta...

Un bărbat din Moșnița Veche a fost jefuit

Sâmbătă dimineață, un bărbat din Moșnița Veche s-a trezit fără mai multe echipamente electrice și unelte pentru construcții. Bărbatului i-au fost sparte atât anexa,...

Citește și :