3.1 C
Timișoara
marți 24 decembrie 2024

(E) Sorin Grindeanu girează toți penalii puși pe liste de către PSD!

Zilele trecute Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu au luat la pas județele Caraș-Severin și Timiș. Premierul și ministrul transporturilor, deși nu candidează la 9 iunie, au pornit să-și suțină colegii. Până aici totul ca la noi, la români. Numai că, în Caraș-Severin, chiar în municipiul Reșița, au apărut peste noapte bannere cu Sorin Grindeanu, deși acesta nu candidează pe nicăieri. Acesta respectă identitatea vizuală a afișelor de campanie ale PSD și are sloganul „Se poate și în Caraș-Severin” și Sorin Grindeanu!

Cu toate acestea, Sorin Grindeanu vine, trece prin fiecare localitate și își face poze cu toți candidații, pentru care dă mesaje de susținere deși unii au chiar serioase probleme penale. Cum ar fi Elena Borchescu, una dintre candidatele PSD de pe lista la CJ Caraș-Severin sau Violeta Rovena Dobrean de la Fârdea!

Despre Elena Borchescu presa a scris foarte mult încă de pe când aceasta era consilier local PSD la Reșița și a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției cu DIICOT, fiind condamnată pentru constituire de grup infracțional organizat, complicitate la fals în înscrisuri și uz de fals și, practic, la înșelarea combinatului siderurgic din Reșița pe care l-a devalizat de bani buni prin firma sa cu ajutorul soțului, soacrei sale și a unui șofer din firmă.

Despre primărița din Fârdea presa nu a scos niciun cuvânt până acum. Violeta Rovena Dobrean (Murari pe atunci) lucra în anul 2008 (5 mai-6oct) ca și consilier vânzări la Millenium Bank SA unde, cu încălcarea legii, a acordat două credite în valoare totală de 37.000 de euro, fără ca titularii creditelor să fi știut sau semnat contractul de credit, fiindu-i complice Suciu Mariana, patroana Tehnoglass SRL care, cu conivența și sprijinul ascuns al Violetei Rovena Murari (Dobrean azi) a semnat în fals actele de credit și a luat banii de la Millenium Bank pentru a-și finanța compania. Unul dintre cei pe numele căruia s-a luat creditul chiar declară în fața procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara (dosar 11721/P2012) că nici Suciu și nici Violeta Rovena Murari nu au avut acces la cartea sa de identitate pe care nu a dat-o niciodată nimănui ci doar la copia de pe CI de la dosarul de angajare de la Tehnoglass SRL. Deși fapta era din anul 2008 ea a ieșit la iveală abia în anul 2012, când nu au mai fost plătite ratele creditelor. Abia în decembrie 2015 Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara a finalizat rechizitoriu, trimițându-le pe cele două în judecată pentru înșelăciune în formă continuată și complicitate la înșelăciune în formă continuată, în cursul procesului de la Judecătoria Timișoara fiind constatată și infracțiunea de abuz în serviciu deoarece, la acea dată, Murari Rovena Violeta (acum Dobrean) era deja angajata Primăriei Fârdea, chiar la inspecția fiscală a acesteia! Și cu toate acestea nimeni din Primăria Fârdea n-a știut de procesul penal!

Cel mai probabil, inspectorul fiscal Violeta Rovena Murari, viitor primar al comunei, a avut complici în cadrul Primăriei Fârdea care au ascuns corespondența. Trebuie spus că, prin sentința definitivă, instanța o condamnă pe primărița penală din Fârdea doar pentru complicitate la înșelăciune și o achită suspect pentru infracțiunea de abuz în serviciu, cu o motivare jenantă, fiind invocată prevederea CCR care spune că fapta de abuz în serviciu incriminează un funcționar numai dacă încalcă o legislație primară, ori primărița penală din Fârdea ar fi încălcat, chipurile, doar fișa postului. Motivarea instanței nu se susține, evident, pentru că așa cum rezultă din declarația martorului, contractul de credit nu numai că nu a fost semnat de titular, nici cartea de identitate în original n-a fost în mâna Violetei Rovena Murari, ori asta nu încalcă doar fișa postului, ci însăși Codul Civil și cel Fiscal, chiar Constituția României, însă așa a motivat instanța și basta!

Ce este de neînțeles, totuși și trebuie spus că prin sentința din 2017 primărița penală din Fârdea, inspector fiscal la acea dată, avea chiar interdicția de a alege și de a fi ales! Dar, se pare că a fost rezolvată și pedeapsa complementară și femeia a candidat, a fost aleasă și apo validată ca primar al comunei Fârdea.

Într-o postare din 25 mai 2024, după o vizită în zonă, Sorin Grindeanu posta pe pagina de facebook că o susține pe Violeta Rovena Dobren, iar o zi mai târziu se fotografia în Biserică alături de toată familia Borchescu.

Și poate că i-ar fi girat și pe primarii de Recaș și Șandra, dacă nu le-ar fi interzis instanța să candideze. Primarii din Recaş şi Şandra, Teodor Pavel şi Luchian Savu, vor fi înlocuiți de fiii lor, Aurel Adrian Pavel şi Natanael Savu, la alegerile locale după ce au fost condamnați definitiv de către instanță și au primit ca pedeapsă complementară interdicția dreptului de a alege și de a fi ales! Tot condamnat definitiv este și primarul din Fârliug, Ioan Borduz și el candidat din partea PSD pentru un nou mandat sau cel din Iablanița, fugit de la PMP la PSD și protejat de către prefectul Ioan Dragomir în ciuda condamnării penale pe care o are.

Lista poate continua mult și bine însă, surpriza mare vine, așa cum scriam, de la Fârdea unde nimeni nu știa că primărița Violeta Rovena Maria Dobrean (n. Murari) are dosar penal și chiar a recunoscut în fața instanței vinovăția pentru acuzațiile aduse de către Parchet prin rechizitoriu! A reușit să evite, însă o condamnare, pentru o prescripție specială, deși Instanța a stabilit că fapta există iar inclupata și-a recunoscut vinovăția în fața instanței (Primarii din Recaş şi Şandra, Teodor Pavel şi Luchian Savu, vor fi înlocuiți de fiii lor, Aurel Adrian Pavel şi Natanael Savu, la alegerile locale). Ba chiar, în 2019, a formulat o contestație în anulare, care însă a fost respinsă de către Curtea de Apel Timișoara!

P

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Noul ministru al Educației anunță primele ,,mici reforme” în zona universitară

Universitățile din România și sistemul național de cercetare vor trece printr-un proces de „mică reformă”, anunță noul ministru al Educației și Cercetării, Daniel David,...

Un francez a fost găsit la vamă cu un bolid căutat de fiscul Italian

Un francez a fost prins la Timișoara cu o mașină căutată de fiscul Italian. Bolidul, în valoare de 200.000 de euro urma să fie...

Citește și :