Bucureştenii s-au adunat azi de la ora 14, în faţa clubului Colectiv, cu flori şi lumânări, pentru a marca împlinirea a trei luni de la tragedia în urma căreia au decedat 63 de persoane, iniţiativa fiind promovată pe reţeaua de socializare Facebook.
„Dragi prieteni Colectiv, pe 30 ianuarie, se împlinesc 3 luni de la tragedia #Colectiv. Pentru că noi nu uităm (de) #Colectiv, nu vă lăsăm nici pe voi să uitaţi (de) #Colectiv. Aşa că vă aşteptăm sâmbătă la Colectiv. La 14 fix. Aduceţi flori şi multe lumânări. Pentru cei 63 de #OameniFrumoşi”, se spune în acţiunea promovată pe Facebook.
În memoria victimelor incendiului a fost oficiată o slujbă de către un sobor de preoţi, mulţi dintre cei prezenţi la manifestare izbucnind în lacrimi.
În faţa clubului Colectiv au fost depuse buchete şi coroane de flori, au fost aprinse lumânări, s-au spus rugăciuni şi au fost lăsate pancarte cu mesaje pentru victime. „O să ne lipsiţi, oameni frumoşi!” este unul dintre aceste mesaje, lăsate în faţa Colectiv, în amintirea celor dispăruţi.
Jurnalistul Cristian Matei, unul dintre supraviețuitorii tragediei în care și-au pierdut viața 63 de tineri, a declarat cu această ocazie că așteaptă cu nerăbdare să vadă rezultatele anchetei din dosarul Colectiv.
În urma tragediei din 30 octombrie 2015 din clubul Colectiv din Bucureşti şi-au pierdut viaţa 63 de persoane, dintre care 27 au murit în incendiu, 24 în spitalele din ţară şi 12 dintre răniţii transferaţi în străinătate. După incendiu au fost internaţi în spitale din Capitală 147 de răniţi.
Ulterior, în fiecare lună, în ziua de 30, mai multe persoane au continuat să se adune pentru a se ruga, a aprinde lumânări şi a depune flori la locul tragediei. În acest sens, oamenii s-au mobilizat pe reţelele de socializare.