După Firea, și Olguța îşi plânge eșecul și frustrarea generate de succesul european al Timişoarei!

3200

Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, scrie, pe Facebook, că este pentru prima dată când Comisia Europeană a ales pentru faza a doua a competiţiei pentru Capitală Europeană a Culturii cele mai dezvoltate oraşe din punct de vedere economic, pentru că a urmărit să nu mai aloce fonduri pentru dezvoltarea oraşelor în perioada anterioară anului în care devin capitale culturale, astfel că devine foarte clar că oraşul Timişoara nu va mai primi fonduri pentru pregătirea anului 2021, ci va fi lăsat să se descurce singur.

”Este primul an în care juriul alege pentru faza a doua a competiţiei cele mai dezvoltate oraşe din punct de vedere economic. Până acum au fost preferate cele cărora să li se ofere o şansă de dezvoltare prin cultură, sprijinite de regiuni. Comisia Europeană a urmărit, însă, să nu mai aloce fonduri pentru dezvoltarea oraşelor în perioada anterioară anului în care devin capitale culturale, eliminând sensul pentru care a fost creată competiţia. Astfel, oraţul cu cea mai mare calitate a vieţii, cel mai apropiat de graniţa de vest şi cu cel mai mare PIB pe cap de locuitor a fost preferat, dar, din păcate, devine foarte clar că nu va mai primi fonduri pentru pregătirea anului 2021, ci va fi lăsat să se descurce singur. Felicitări, Timişoara!”, mai scrie primarul Craiovei.

Craiova este unul dintre oraşele care au candidat în prima fază a competiţiei pentru desemnarea Capitalei Europene a Culturii pentru a nul 2021.

4 COMENTARII

  1. TU OLGUTA ,DACA VOI LACRAIOVA PRODUCETI NUMAI PURICI CE VREI SA FACI ,PE CLUJENI-I-AI INJUART CUM TI-A VENIT LAGURA TA SLOBODA ACUM INCEPI SI CU TIMISORENII ?? PENTRU ESECUL CRAIOVEI SAU DACHIAR AL CLUJULUI VINOVATI SINT EDILII ADICA IN CLUJ BOC SI CEI DIN CONSILIUL LOCAOL SI PRIMARIE IN CRAIOVATU SIRESTUL CARE TE-O VOTAT . SE PARE CA CRAIOVENII SINT SADO MASO DETE-AU VOTAT IAR PENTRU FUNCTIA DEPRIMAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.