După cum a promis, parlamentarul Nicu Fălcoi a ieșit în stradă

189

Așa cum au promis cu două săptămâni în urmă, liderii locali USR au ieșit în stradă. Nu protesteză împotriva unor măsuri abuzive ale autorităților și nici nu au fost evacuați pentru vreo vină oarecare. Este una din măsurile luate pentru a fi mai aproape de cei ce i-au ales în funcții de reprezentare.

Parlamentarul Nicu Fălcoi și echipa sa au montat un cort la colțul de la intrarea în Parcul Central unde au improvizat un birou parlamentar ad-hoc. Lumea a trecut și s-a mirat la prima vedere, dar mai apoi au intrat în joc. Destul de mulți cetățeni au apreciat ideea și au stat chiar la o mică coadă pentru a ajunge la rând și de a-și spune păsurile. Au fost diverse probleme de la unele sesizări de disfuncționalități până la lipsa unor medicamente de pe piață.

Și USR-ul și eu personal am promis în campania electorală că vom face un altfel de politică. Și eu încerc să mă țin de cuvânt… E foarte important, oamenii sunt puțin derutați. M-au și întrebat câțiva <a început campania electorală? Sunt alegeri?>. Nu, vor fi peste trei ani, dar eu am ieșit acum în stradă. Mie mi se pare că așa ar trebui să se petreacă lucrurile. Chiar mă străduiesc să mă țin de cuvânt. Să face ceea ce am promis. Sunt alesul Timișului și să fac lucruri pentru Timiș în Parlament cât pot de mult. Să țin cont de părerea oamenilor. Dacă și domnul Robu ar avea dezbateri publice pentru toate proiectele astea mari pe care le începe. Să nu mai spunem că se respectă legea doar când îi convine. Acum, pe 30 septembrie, trebuiau să publice lista cu tote salariile din Primărie, nu au poblicat-o. Cei de la Consiliul Județean au publicat-o”, a spus Nicu Fălcoi.

Cele mai des întâlnite probleme sunt legate de mediu și respectiv gradul de poluare din oraș. În principal, timișorenii s-au plâns de mirosurile venite de la fabrica de anvelope Continental.Alte probleme au fost cele legate de pistele de biciclete și de circulație în general ce generează aglomerația din oraș. Singura piață volantă din municipiu a ridicat de asemenea nemulțumiri. „Marea majoritate sunt probleme ce țin de Primărie, dar și altele…” a precizat politicianul Fălcoi.

Cred că în două săptămâni vom ieși cu proiectul legii mirosurilor. Îl vom depune la Parlament. E aproape terminat, din câte știu. Este vorba de reglementarea valorilor parametrilor ce definesc aceste mirosuri. Sunt câteva state din Uniunea Europeană unde există astfel de legi și unde sunt reglementate aceste lucruri. Rodica Militaru, colega mea, este una din inițiatoarele ale acestei legi. Tot săptămâna viitoare va fi gata proiectul legii cu limitarea perioadei interimatului pe diverse funcții publice. Va fi depusă la Parlament, sper să aibă succes. Sunt probleme legate de lipsa unui medicament, imunoglobulina. Doamnele ce au fost aici mai devreme despre asta mi-au vorbit. Am să încerc să fac o interpelare către ministrul Sănătății și să facem un pic de lobby pentru acest produs. E vorba de circa o sută de persoane ce riscă să moară în orice clipă dacă nu au acest medicament. România este singura țară ce are taxa de clow-back pentru acest produs”, a mai punctat câteva idei despre ce se întâmplă la București, Nicu Fălcoi.

Săptămâna viitoare, tot vineri, experimentul biroului electoral în aer liber se mută la ceasul electric de la Lugoj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.