4.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

După ce n-au fost primiți în Croația, trei albanezi au ajuns la Centrul pentru Cazare şi Solicitanţi de Azil Timiş

Poliţiştii de frontieră au depistat trei cetăţeni din Albania, în timp ce intenţionau să intre ilegal în România, pe jos, pe la frontiera verde.

În cursul nopţii de 8 martie 2016, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moraviţa au observat, cu ajutorul sistemului de supraveghere, trei persoane care se deplasau pe jos, pe câmp, dinspre frontiera cu Serbia spre interiorul ţării.
Imediat, patrulele de supraveghere din cadrul aceluiaşi sector, împreună cu jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Timişoara, au intervenit şi reţinut persoanele în cauză in apropierea frontierei cu ţara vecină, acestea fiind conduse la sediul Poliţiei de Frontieră Moraviţa, pentru cercetări.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoanele de sex masculin, cu vârste cuprinse între 22 şi 30 de ani, sunt cetăţeni din Albania, care au declarat că intenţionau să ajungă în Germania.
Au încercat iniţial să intre în Croaţia, dar nu li s-a permis intrarea în ţară, apoi au încercat să intre în România prin Punctul de Trecere a Frontierei Stamora-Moraviţa, dar pentru că nu îndeplineau condiţiile legale, nu li s-a permis intrarea în ţară, motiv pentru care au decis să se deplaseze pe jos, din Serbia, peste câmp, pe la frontiera verde.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cei trei cetăţeni albanezi urmând sa fie predaţi unei echipe operative din cadrul Centrului pentru Cazare şi Solicitanţi de Azil Timiş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :