1.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

După București și Buftea a venit și rândul Dumbrăviței să găzduiască o nouă ediție a “Campionatului de fotbal al minorităților” 2017-video

Evenimentul susținut de Departamentul pentru Relații Interetnice din cadrul Guvernului României și de Federația Română de Fotbal a adunat 13 echipe pe terenul sintetic de lângă stadionul din Dumbrăvița, cea mai nouă echipă fiind trupa celor de la Forumului Democrat al Germanilor din România.

Competiția dominată de fair-play a adus o finală între Uniunea Democrată a Maghiarilor din România și Uniunea Croaților din România. Avantajul propriului teren nu a fost de bun augur pentru echipa maghiară – în componența căreia s-au aflat și numeroși dumbrăvițeni – croații câștigând finala cu 1:0. Iată că după un bronz și un argint echipa maghiară nu a reușit să se impună nici de data asta, chiar dacă în componența echipei l-am putut regăsi și pe Róbert Miklós, fiul viceprimarului Árpád Miklós. În finala mică Uniunea Sârbilor din România a învins in extremis Uniunea Culturală a Rutenilor din România.

Premiile au fost înmânate de Victor Malac, primarul localități Dumbrăvița, dar și de fostele glorii ale fotbalului timișean Călin Rosemblum și Emeric Dembrovschi, eroul de la Guadalajara fiind chiar locuitor al comunei Dumbrăvița.

DumbravitaTV.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

FOTO – VIDEO | 20 decembrie 1989, ziua când Timișoara a devenit primul oraș liber, marcată de momente emoționante

În 20 decembrie 1989, Timișoara avea să devină primul oraș liber din țară. Aceasta este o zi specială în inimile timișorenilor.  Pentru comemorarea acestei zile,...

Nou Campus Sportiv, Educațional și de Cercetare

UVT va dezvolta un Campus Sportiv, Educațional și de Cercetare în locul fostului Liceu Tehnologic „Dimitrie Leonida” din Timișoara, după ce Guvernul României a...

Citește și :