După 40 de ani, Spitalul Judeţean din Timişoara ajunge la standardele europene. Preţul – câteva milioane de euro VIDEO

2170

În urmă cu aproximativ un an și jumătate, Spitalul Județean din Timișoara a demarat o reabilitare completă a clădirii, dar și a aparaturii necesare. Cea mai importantă instituție de sănătate din vestul țării a început renovarea saloanelor și achiziționarea de noi aparate moderne.

Proiectului, în valoare de câteva milioane de euro, constă în schimbarea interioară a mobilierului necesar, aspectului, cât mai ales a aparaturii de ultimă generație. Instrumentele și mecanismele moderne au însemnat o primă prioritate în refacerea completă a spitalului. Necesitatea reabilitării a fost primordială, având în vedere faptul că o recondiționare de asemenea anvergură nu a mai avut loc de mai bine de 40 de ani. Spitalul din Timiș abia acum începe să intre în normalitate și să atingă standardele europene.

Sectorul radiologie și imagistică medicală

Sectorul radiologie și imagistică medicală, sala pentru endoscopia retrogradă are parte de o schimbare complexă. Începând cu înlocuirea ușilor, geamurilor, zugrăvelii, până la aparatură. În acest loc pacienții vor putea beneficia atât de diagnostic, cât și de tratament. Astfel pacienții vor putea pleca vindecați după doar o zi de internare.

reparatii-judetean-6

În sălile de operație, recent renovate, s-a îndepărtat tot tavanul, care data din 1974, din momentul înființării spitalului. Renovarea propriu-zisă începe de la nivelul cărămizii. În ultimii doi ani s-au renovat 3 săli destinate intervențiilor grave. Sălile de operație au beneficiat de finanțare, venită de la Consiliul Județean Timiș.

Acestea ating acum cele mai noi standarde și sunt doate cu cea mai modernă aparatură, de care benficiază atât pacienții, cât și medicii. Aparatura din sălile de operație destinate intervențiilor chirurgicale include: un bloc de anestezie, o masă de operație nouă, acționată electric, un aparat laparoscopic, climatizare și iluminare la nivelul secolului XXI. Toate acestea sunt achiziționate cu ajutorul unor fonduri de la Ministerul Sănătății și ale Universității de Medicină și Farmacie din Timișoara, în ultimii 3 ani.

Secția Chirurgicală II a spitalului este una dintre anexele recent renovate. Dacă în urmă cu mai bine de un an, mobilierul, pereții și grupurile sanitare erau imposibil de privit, darămite de atins, acum totul este de nerecunoscut. Mirosul proaspăt al vopselei și al noului mobilier plasează secția în standardele civilizaţiei. Astfel Spitalul Judeţean reușete să devină un exemplu pentru oricare altă instituție de stat, din domeniul sănătății.

A fost necesar să treacă mai bine de 40 de ani, ca acestă inițiativă să aibă loc. Acum, nu putem decât să ne bucurăm, că în cele din urmă, pacienții vor avea condiții optime, normale, pentru a fi tratați. Personalul medical are în sfârșit șansa de a lucra în condiții normale, igienizate și cu un aspect plăcut. Pereții scorojiți, pardoseală veche, paturile, ca și în filmele de groază, și baia, cea mai evitată de pacienți, sunt acum de domeniul trecutului.

Coridorul secției de chirurigie reușește chiar să ”atragă” pacienții și să contribuie într-o măsură considerabilă asupra stării lor de spirit. Culorile vii ale pereților, ușile silențioase și grupurile sanitare, acum decente, ilustrează viitorul spitalului din Timișoara. Într-un asemenea regim sunt tratate şi alte două secții, care aparțin tot de chirurgie. Reabilitarea masivă cuprinde fiecare componentă a spitalului. În funcție de gravitatea și prioritatea secțiilor, ramurile se vor renova pe rând. Dacă una dintre sălile de operație este închisă complet, fără să fie o alta funcțională, care să supliniească, personalul riscă să nu mai primească pacienții.

reparatii-judetean-7

Ritmul de muncă desfășurat în spital nu este unul tocmai alert, din considerentul că cei de la conducere nu își permit să închidă o secție în totalitate: ”Nu putem să lucrăm în ritmul pe care îl dorim noi. Dacă s-ar întâmpla acest lucru, atunci am fi nevoiți să închidem spitalul sau o anumită secție. Nu ne perimitem așa ceva. Noi lucrăm prin contrat cu casa de asigurări, pe decont, pe servicii medicale. Trebuie să facem în așa fel încât să izolăm pacienții, dar să ne continuăm activitatea zilnică, fără hiatusuri, fără să ne permitem să prejudiciem bugetul spitalului”, declară Daniela Radu, medic primar chirurg și director medical al Spitalului Judetean Timișoara.

Într-o altă ordine de idei spitalul din Timișoara se luptă cu o situație severă în ceea ce privește lipsa acută de personal. Conducerea spitalului a organizat numeroase concursuri pentru atragerea posibililor angajați, însă prea puține persoane s-au prezentat. Cauza acestui deficit de personal o reprezintă salarile deloc atractive, ba chiar foarte mici, care nu stimulează angajații. Cei mai mulți dintrei ei preferă să plece în străinătate, astfel conducerea susține că își stimulează angajații cât de mult este posibil. Mulți dintre ei sunt nevoiți să lucreze în regim de voluntariat, din cauza numărului foarte mic de angajați. De pildă, în secția de sterilizare, există doar două persoane, care împachetează mii de ustensile necesare, în decursul unei zile. Spațiul considerabil al secției poate permite activitatea muncii a cel puțin 4 persoane.

35 de secții, împreună cu clădirea principală, Casa Austria și Bega se află acum în renovare

Reabilitarea înseamnă o muncă derulată continuu încă de la sfârșitul lunii octombrie 2014. Până atunci au mai avut loc mici renovări, însă nu au atins un nivel unitar. Cele mai multe renovări au fost posibile cu ajutorul fondurilor din spital și a fondurilor provenite de la anumite secții. Prea puține s-au schimbat până în 2014. Igienizarea și împrospătarea pereților, prin zugrăvire, s-a făcut anual.

Secția de terapie intensivă coronarieni se află și ea într-o reabilitare completă. Renovarea a început de la baza secției. Inclusiv cărămida și pereții au fost schimbați.

reparatii-judetean-3”Această secție nu a fost modernizată de când s-a înființat spitalul, de 43 de ani. Până acum am funcționat prin eforturile proprii, cu sponsorizări de la câteva firme de medicamente sau de la persoane particulare. Am reușit să fac pe cât posibil secția funcțională. Nu am avut sprijin de la fosta conducere a spitalului. Acum propabil că se schimbă atitudinea, inclusiv a Ministerului Sănătății. O să fim dotați și cu ceva aparatură în această secție, însă nu complet, așa cum ne-am dorit. Dar totuși vom funționa mult mai bine. Acum vor putea fi tratați pacienții cu boala coronariană acută, cu infarct acut de miocard în primele ore. La fel cum se tratează la Institutul de Cardiologie. Prin angioplastie și plasare de stenturi. Spitalul Județean este de o importanță capitală în patea de vest a țării. La ora actuală spitalul deservește un număr enorm de pacienți. În totalitate, secția va fi gata peste două luni. Costurile pentru renovare au fost de aproximativ 300.000 lei, alocate de către Consiliul Județean, iar suma calculată pentru aparatura necesară se ridică la un milion de lei, declară conf.dr. Doina Roșu, medic primar cardiolog și de medicină internă.

Stația nouă de sterilizare, unde a funcționat, până anul trecut, vechea stație, care deservea spitalul județean, a fost renovată în totalitate în decursul anului 2015. A fost o acțiune prioritară, considerată de către conducerea spitalului urgență de gradul zero.

”Stația de sterilizare avea o vechime foarte mare și stătea să cadă la orice pas. Puteam ajunge în orice moment la incapacitatea de a asigura o sterilizare corespunzătoare, cantitativ și calitativ pentru blocurile operatorii. Sursa financiară a fost asigurată de către Ministerul Sănătății. În urma organizării unei licitații, am achiziționat 5 aparate noi. Din banii proveniți de la Consiliul Județean Timiș am putut renova întregul corp al clădirii, care deservește stația de sterilizare. Acum putem spune că am intrat în rândul civilizației. Licitația pentru achiziționarea aparaturii a durat câteva luni, deoarece sunt multe standarde de îndeplinit, iar costurile aparaturii s-au ridicat la un milion de euro. Reabilitarea propriu-zisă, din punct de vedere a modernizării, a durat aproximativ 3 luni și a costat câteva sute de mii de lei. A fost necesar și obligatoriu să renovăm în proporție de 100% această secție, spune Marius Craina, managerul spitalului.

Casa Austria, una dintre cele mai noi clădiri care deservește spațiile medicale din municipiul Timișoara, are circa 20 de ani vechime și va găzdui pentru prima dată secția de mari arși.  Ultimul etaj al acestei clădiri va deservi compartimentul de mari arși.

marius craina spital judetean_18

Managerul spitalului, Marius Craina vine cu mai multe detalii, în ceea ce privește una dintre cele mai importante ramuri ale unui spital, la nivel național: „Aici vorbim despre un proiect de extindere a corpului funcțional de la Casa Austria, urmând ca aici să avem 5 paturi pentru marii arși. Este un proiect care s-a demarat în urmă cu 6 ani. Din păcate, în momentul în care s-a început construcția, în urma unor studii efectuate, a rezultat faptul că era obligatorie consolidarea, întrucât structura de rezistență nu putea permite această extindere, din punct de vedere al riscului de rezistență. Lucrarea a fost abandonată câțiva ani, iar în 2014 consiliul județean a stabilit necesitatea reluării construcțiilor. S-a reluat procedura de licitație privind consolidarea acestei unități sanitare și a fost achitată în decursul anului 2015. Noul plan, demarat la începutul anului 2016, va deservi, în condiții europene, compartimentul pentru mari arși. Este o investiție ce depășește un milion de lei. Aparatura medicală va fi suportată și în acest caz de către minister. Insistăm foarte mult ca ministerul sănătății să ia în considerare cererea noastră. Noi estimăm ca în 31 octombrie lucrarea să fie finalizată, din punct de vedere al construcției, iar aparatura să fie achiziționată cât mai repede, până la finalizarea secției. Sperăm ca până la sfârșitul anului în curs, secția de mari arși să fie în totaliatate funcțională. În ceea ce privește suma alocată acestui compartiment, un milion de lei este renovarea în sine, iar aparatura va depăși două milioane de lei. Suprafața compartimentului este de aproape 1.000 de metri pătrați”.

3 COMENTARII

  1. MAcar de ai fi tratat Nu avem fonduri scoate din buzunar bani pt rmn pt raze pt tc si asa mai departe floci ciupeliti si la ortopedie s-au magat milioane de euro si te trimite la hyperdia sa iti faci film .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.