Duminică neagră pe șosele: trei persoane au murit și încă una e în comă, după un nou accident grav

371

Două persoane şi-au pierdut viaţa şi alte două au fost grav rănite, în urma unui accident rutier petrecut, duminică după-amiază, în judeţul Constanţa, fiind implicate două autoturisme. Acolo s-au deplasat mai multe ambulanţe şi elicopterul SMURD.

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că pe DN 2A (E 60) Constanţa – Hârşova, în zona localităţii Ghindăreşti, judeţul Constanţa, a avut loc o coliziune frontală între două autoturisme. În urma impactului, două persoane au decedat, iar alte două au fost rănite grav. Circulaţia este oprită total.
De asemenea, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a transmis că la faţa locului s-au deplasat mai multe ambulanţe şi elicopterul SMURD.
“Am fost solicitaţi să intervenim la un accident rutier la Ghindăreşti. Din primele informaţii ar fi patru victime încarcerate, două declarate decedate, alte două inconştiente. Forţele alocate la faţa locului sunt echipajul SMURD C de Terapie Intensivă Mobilă, un echipaj SMURD B, autospeciala de descarcerare, elicopterul SMURD şi un echipaj de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Ana Maria Stoica.
sursa – news.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.