A apărut primul caz de infectare cu COVID-19 în comuna Dudeștii Noi, din apropierea Timișoarei. Informația a fost făcută publică chiar de autoritățile locale, marți dimineața.
”Ieri, 9 august 2020, am fost anunțați de către Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență că există un caz pozitiv de COVID 19 în comuna noastră.
Acest lucru nu trebuie să ne alarmeze peste măsură, ci să ne facă mai vigilenți legat de măsurile de prevenire și de protecție”, a transmis Primăria Dudeștii Noi.
Potrivit ultimei informări oficiale, în Timiș au fost infectate până acum 1.636 de oameni. De asemenea, 51 de persoane sunt în carantină și 39 în izolare.