Cel puţin 22 de persoane au murit, miercuri dimineaţă, după ce moscheea în care se aflau a fost vizată de atacurile a două femei kamikaze, în oraşul Maiduguri, din nord-estul Nigeriei, unde se află centrul de comandă al grupării teroriste Boko Haram.
Una dintre femei s-a detonat înăuntrul moscheii, iar, în timp ce supravieţuitorii încercau să iasă afară, cea de-a doua femeie, aflată în faţa moscheii, a comis cel de-al doilea atac sinucigaş.
Cel puţin 17 persoane au fost rănite, fiind transportate la spital, a declarat Abdul Mohammed, un reprezentant al Autorităţii Naţionale pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă.
Unul dintre supravieţuitori, Umar Usman, povesteşte că a reuşit să scape pentru că a întârziat la rugăciunea de miercuri.
„Eram la câţiva metri de moschee când un zgomot puternic s-a auzit şi am văzut un fum negru şi corpuri trântite la pământ”, a povestit Umar pentru Associated Press.
Moscheea vizată de dublul atac sinucigaş de miercuri se află în cartierul Umarari, de la periferia oraşului Maiduguri, unde este instalat centrul de comandă al armatei nigeriene care luptă împotriva insurgenţilor islamişti ai grupării teroriste Boko Haram. Organizaţia operează în statul Borno, având capitala la Maiduguri, nord-estul Nigeriei, unde au comis numeroase atacuri.
Este primul atentat care are loc în Maiduguri după cel de pe 28 decembrie, când au lansat o ofensivă amplă, comiţând multiple atacuri sinucigaşe, în care au murit cel puţin 50 de persoane.
Sursa: antena3.ro