Drumul național 7 din Arad intră în reabilitare

349

Drumul national 7, care trece și prin județul Arad, intră în sfârșit în reabilitare. Zecile de denivelări care s-au creat pe șosea vor dispărea anul acesta. Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, care administrează drumul, a semnat contractul pentru modernizare.

”Săptămâna aceasta a fost semnat contractul subsecvent de lucrări a părții carosabile, acostamentelor, benzilor de urgență și benzilor de încadrare pentru Secția de Drumuri Naționale #Arad”, transmite DRDP Timișoara.

Lucrările de întreținere a suprafețelor degradate, reparații pe suprafețe întinse și burdușiri vor fi executate de firma PORR, valoarea contractului fiind de 1.240.623 lei, TVA inclus. Perioada de contractare este 31.12.2018.

Principalele lucrări care vor începe de săptămâna viitoare se vor executa pe DN 7 astfel:

km 535 – km 538+600 (comuna Vladimirescu);

km 549 – km 552 (cartierul Gai);

km 521 – km 522 (pasaj Păuliș);

km 508 – km 516 (Lipova – Radna);

km 490 – km 501 (Conop – Odvoș);

km 460 – km 464 (Vărădia de Mureș – Săvârșin);

km 455 – km 459 (comuna Săvârșin).

Suprafața totală a DN 7 pe care se vor executa reparații pe suprafețe întinse și burdușiri este de 30.500 mp.

De asemenea, pe DN 7, au loc, în această perioadă, lucrări de frezare și așternere covor asfaltic pe circa 5,6 km, între localitățile Zam – Ilteu. Lucrările sunt executate de firma Sylcon Trans și au o valoare de 1.810.047 lei (TVA inclus).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.