Drogurile și alcoolul, pericole în Timișoara. Polițiștii locali au împărțit amenzi de Paști

172

În ziua de Paști, doi tineri, ambii de 19 ani, au încercat sa se distreze consumând etnobotanice. Au facut-o într-o parcare pe strada Nera. Distracția nu a durat mult pentru că si-au făcut apariția polițiștii locali care i-au legitimat pe tineri.

În ziua următoare, luni, 9 aprilie, polițiștii locali au observat în Parcul Botanic, pe o bancă, patru persoane care aveau un comportament gălăgios, una dintre ele consumând alcool. În urma legitimării acestora s-a stabilit că tinerii au vârste cuprinse între 26 și 32 de ani și sunt din Timișoara. La controlul corporal sumar efectuat de polițiștii locali asupra unuia dintre tineri a fost găsită o cutie de mici dimensiuni în care se aflau fragmente vegetale de culoare verde olive.

În ambele situații au fost întocmite documentele pentru predarea substanțelor și preluarea cazurilor de către polițiștii din cadrul Brigazii pentru Combaterea Criminalității Organizate Timișoara în vederea continuării cercetărilor conform Legii 143/2000 actualizată, privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Tot în aceste zile, polițiștii locali aflați în patrulare în zona centrală a orașului, au surprins un bărbat care se deplasa, ziua în amiaza mare, printre pietoni, cu un motoscuter, pe str. Vasile Alecsandri dinspre Piața Unirii, deși zona este restricționată circulației unor astfel de vehicule. Când a văzut patrula de polițiști locali, acesta s-a dat jos de pe motoscuter și a intrat într-un local încercând să-și piardă urma. A fost însă identificat în persoana lui H.D., de 53 de ani, din Timișoara. La verificarea efectuată în baza de date, bărbatul avea permisul suspendat neavând dreptul de a conduce pe drumurile publice. De asemenea, acesta emana un puternic miros de alcool, motiv pentru care s-a solicitat un echipaj de la Biroul Rutier care l-a testat cu aparatul alcooltest, stabilind-se o concentrație alcoolică în aerul expirat de 0,64 la mie. Pe lângă sancțiunea aplicată pentru circulația cu mopedul în zonă restricționată, cel în cauză a fost predat polițiștilor de la Biroul Rutier pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și sub influența alcoolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.