A trecut deja mai mult de o săptămână de la dezastrul natural ce a venit pe neașteptate peste Timișoara. Pagubele sunt destul de mari și se lucrează, cam încet, la remedierea lor. Dar nici aspectul orașului nu este de neglijat. Parcă prea multă mizerie zace încă neadunată, pe străzi. Dacă ar fi vorba doar cele lăturalnice unde nu se blochează nimic parca ar mai fi de trecut cu vederea. Dar e vorba de artere importante ce se află în faza din prima zi. Unde nu este nici un pericol nu este nimeni absurd să reclame adunarea crengilor și a altor deșeuri devenite inutile. Dar nici măcar acolo unde este un pericol iminent nu se sinchisește nimeni să bage în seamă căzăturile rupte sau aduse de vânt.
În plin centrul orașului, la intersecția Splaiului Tudor Vladimirescu cu Bulevardul 16 Decembrie 1989, adică chiar lângă podul Maria, un panoul ce anunța triumfal ceva realizare a capitalismului sălbatic cu fonduri europene a cazut într-o rână. Picioarele din teavă patrată de fier ieftin nu au rezistat la forța vântului și au fost rupte. Dar nici nu a căzut de tot la pământ, ci a rămas sprijinit doar într-un singur punct pe un coș de gunoi de pe trotuar. Locul este extrem de circulat. Vin și pleacă sute de studenți de la Medicină ce au drum pe acolo. Trec copii mici însoțiți, sau nu, de adulți. Orice vânt, chiar și de o putere mai mică decât vijelia ar putea destabiliza șandramaua. Oricare copil aflat în trecere poate fi o nouă victimă. Puzderia de consilieri locali, plus armata de funcționari ai Primăriei, nu văd nimic. Și nu este într-un capăt de oraș, ci în centru, la doi pași de statuia poetului Ion Monoran.
La o foarte probabilă (dar de nedorit) nenorocire, iar se vor auzi coruri de bocitoare ce vor deplânge necazul căzut din cer. Cine va răspunde? Probabil nimeni! Edilii sunt doar cu rol decorativ. Nimeni nu cere să pună mâna primarul sau unul din adjuncții săi pe un flex și să rezolve treaba. Dar din atâtea servicii specializate să nu fie un meșter cu un sfert de oră mai liber? În acest timp, pe bulevard trecea în viteză o mașină de măturat strada. Nu era nimic de măturat, dar măcar zgâria asfaltul cu periile rotative. E nevoie și de așa ceva. Dar nu e o urgență stringentă. În schimb, panoul metalic chiar este un pericol pentru oricine. Poate regia ce se ocupă cu curățenie ar trebui să-și prioritizeze urgențele.
Măturatul unei artere destul de curate nu este o urgență majoră. Înlăturarea pericolelor este. Descongestionarea crengilor, a țiglelor, a burlanelor ce atârnă este o grabă mai mare.
