Un incendiu devastator a mistuit la sfârșitul lunii august casa familiei Roșca, din localitatea Șanovița, comuna Ghizela. Au rămas fără un acoperiș deasupra capului părinții și cei patru copii, trei fete de 5, 6 și 7 ani și un băiețel de 5 ani.
Incendiul a pornit din podul casei, iar flăcările au distrus rapid căminul familiei Roșca, dar și obiectele pe care le aveau. Au ars inclusiv electrocasnicele și boilerul din baie. Doar o anexă a rămas în picioare, o bucătărie de vară unde a rămas tatăl copiilor, Dănuț Roșca.
”Vineri, undeva pe la ora prânzului a pornit incendiul. Eu am venit din schimbul de noapte și dormeam, apoi m-am trezit că arde și cei mici țipau speriați. Am scos repede copiii din casă și câteva scântei mi-au căzut pe spate. Bine că nu au pățit ei nimic. Pompierii au zis că ar fi fost un scurtcircuit, nu știm exact care a fost problema, de la ce a plecat focul. La căldura care a fost și lemnul fiind uscat, a ars totul foarte repede. Am rămas doar cu hainele de pe noi, nu am putut salva nimic din casă”, a declarat, pentru redesteptarea.ro, Dănuț Roșca.
N-au unde să locuiască
O vreme, soția și copiii vor sta la bunica lor, dar până familia Roșca va reuși să reconstruiască ceea ce focul a distrus, membrii acesteia nu vor avea unde să locuiască, din casa lor rămânând în picioare doar zidurile.
Situația este cu atât mai dificilă având în vedere că a început școala, iar părinții nu au posibilitatea să le cumpere celor mici toate cele necesare. Singurul care are un serviciu este tatăl, mama rămânând acasă pentru a avea grijă de cei patru micuți.
Oamenii cu suflet mare pot ajuta această familie greu încercată, întinzându-le o mână de ajutor.
Se pot dona materiale de construcții, haine, rechizite sau orice este nevoie pentru a dărui o rază de speranță familiei Roșca. Cei interesați îl pot contacta pe Dănuț Roșca la numărul de telefon 0727/650772.
Mai multe detalii pe redesteptarea.ro