Un bărbat de 49 de ani, tată a şase copii, a murit după 12 zile petrecute în spital, unde fusese diagnosticat cu coronavirus. Titus Horaţiu Barbu se numără printre cei peste 40 de oameni decedaţi în judeţul Hunedoara, care au fost diagnosticaţi cu coronavirus.
Potrivit informaţiilor publicate de Ministerul Sănătăţii, bărbatul în vârstă de 49 de ani a fost internat în 3 aprilie la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva – Secţia Boli Infecţioase. A fost transferat în 8 aprilie la Anestezie – Terapie Intensivă. A fost confirmat cu Covid 19 în 5 aprilie şi a murit în 15 aprilie, fără a avea condiţii medicale pre-existente cunoscute.
„Te rog ajută dacă poţi, puţinul tău contează! Vinerea mare! Prilej de iertare şi împăcare! Să ne fie tuturor această, zi una a gândului curat şi a sufletului împăcat. Despre asta vreau să vă vorbesc dragi prieteni, să pot fi cu sufletul împăcat, că nu am rămas indiferent în faţa unei situaţii tragice a unor semeni de-ai noştri, pe care vreau să v-o fac cunoscută, în speranţa că vom putea aduce, împreună, un dram de bine acestei familii greu încercate! 15 aprilie 2020, data la care Barbu Horaţiu Titus, de 50 de ani, tatăl a 6 copii, 4 băieţi şi 2 fete, (cel mic având doar 4 ani), moare răpus de virusul nemilos.
În urma lui, pe lângă cei 6 copii rămaşi orfani de tată, a rămas soţia care suferă de o boală cronică şi nu lucrează. Fiind izolaţi la domiciliu, la înmormântare nu a putut fi prezent decât fiul Cristian, de 18 ani, care este elev la Seminarul Teologic din Alba Iulia. Neavând bunici şi alt ajutor, Cristian a fost nevoit să poarte pe umerii lui întreaga povară a acestei tragedii ce le-a lovit familia, ducându-şi tată-l la groapă de unul singur. Am aflat despre această nenorocire, de la directorul Seminarului Teologic, domnul pr. Prof. dr. Eugen Pintea, care nu a rămas indiferent faţă de tragedia prin care trece familia elevului Cristian.
sursa – adevarul.ro