Sala de cenaclu Orizont a Uniunii Scriitorilor Timişoara s-a dovedit a fi neîncăpătoare la lansarea cărţii de nuvele „Templul iubirii”, a autoarei Liliana Ardelean. O carte care cuprinde zece nuvele, care ar putea deveni oricând un roman cu zece capitole distincte, cu „aripi frânte”, cu „aşteptări înşelate” sau, de ce nu, cu „tinereţe pierdută” ori să se sfârşească cu „suflete pereche”.
„Templul iubirii s-a născut de fapt destul de întâmplător. Cineva a solicitat un text despre iubire, nu mi-am dat seama când am început să scriu şi am continuat văzând că depăşesc cu mult limitele de spaţiu”, a spus autoarea Liliana Ardelean.
Planul cărţii fiind făcut, ideile notate, subiectul fiind în lucru, s-a continuat cu ideile cărţii şi astfel a ieşit o nuvelă mult prea mare, care nu merita să rămână în sertar. Existând mai multe subiecte, s-au născut cele zece nuvele ale unei cărţi de peste 300 de pagini.
„De ce „Templul iubirii”? Deoarece la ora actuală printre tineri ar putea să pară desuet şi răsuflat acest titlu, dar eu consider, şi cred că am dreptate, că iubirea stă la baza vieţii şi este cel mai important sentiment al omului, indiferent despre ce fel de iubire vorbim, existând multe alte feluri de iubire”, a mai spus Liliana Ardelean.
Şedinţa a fost deschisă de criticul Cornel Ungureanu: „Astăzi ne întâlnim cu o colegă admirabilă, Liliana Ardelean, o scriitoare care are în urma ei cel puţin 12 cărţi, dintre care zece romane, romane masive, în care există o Timişoară vibrantă, a personalităţilor care au făcut din Timişoara o Timişoară culturală. Povestirile de astăzi se afirmă într-o literatură sentimentală, într-o istorie a vârstelor, a trecerii timpului. Liliana Ardelean este unul din scriitorii care dau altitudine vieţii culturale din Banat, din Timişoara şi, trebuie să subliniem, din viaţa culturală românească”.
Printre cei care au mai luat cuvântul a fost şi prezentatorul cărţii, Marian Odangiu, şi Eugen Dorcescu: „Proza doamnei Liliana Ardeleanu, este foarte interesantă din două puncte de vedere: un prim punct de vedere spiritual, pentru că pune în discuţie conceptul de dragoste pe care îl folosim deseori, fără să-l abordăm cu seriozitate şi fără să ne gândim care anume ar fi semnificaţiile sale profunde, iar în al doilea rând, angajează un dialog estetic cu cititorul, şi astfel recurge la modalităţile prozastice ale realismului clasic, şi sub această aură introduce un realism modern foarte aspru, foarte convingător în elementele sale esenţiale, chiar dacă e învăluit într-un fel de lirism uneori plin de dulceaţă”.
Ultima nuvelă, „Suflete pereche”, a fost inspirată din tragedia de la clubul Colectiv, când unul dintre tineri, ca să îşi salveze iubita, a protejat-o cu trupul său, însă au murit amândoi; până la urmă, printr-o ficţiune, aceştia se întâlnesc undeva, pe aripile vântului, rămânând împreună.
