În discursul ţinut sâmbătă la Conferinţa extraordinară a Organizaţiei PSD Caraş-Severin, Liviu Dragnea a făcut câteva afirmaţii legate de dezvoltarea viitoare a judeţului. Liderul social-democrat a lăsat să se înţeleagă că vor fi demarate procedurile pentru, cel puţin, un drum expres, dar şi pentru întocmirea unui program de reindustrializare a judeţului. Obiective măreţe, care, însă, nu au primit termene de realizare.
Dragnea a explicat că județul Caraș-Severin are un loc aparte în inima sa.
„Să vă spun de ce am o slăbiciune pentru acest judeţ. N-am spus-o până acuma, dar pentru mine e un judeţ unic pentru un motiv foarte simplu. Imediat după nunta mea, în 1998, am venit la Poiana Mărului în luna de miere, şi am stat trei săptămâni. Au fost printre cele mai frumoase zile din viaţa mea“, a spus Dragnea.
Preşedintele PSD a mai spus că sunt puţini oameni în România care ştiu cât de frumos este acest judeţ, cât locuri frumoase, câte colţuri de rai sunt în Caraş-Severin. Aceasta este ceea ce i-a rămas în suflet şi nu va uita niciodată.
„De asemenea, iubesc acest judeţ şi pentru că aici sunt oameni extraordinar de harnici, de muncitori, oameni foarte bine pregătiţi şi un judeţ care a asigurat o mare parte din industria României şi pentru care trebuie să ne batem cu toţii“, a mai mărturisit Dragnea.
sursa – argument-cs.ro