Vestul fierbe în așteptarea unicului derby, Poli – UTA, cu un nou episod pe Dan Păltinișanu. ”Dacă i-am învinge duminică ne-ar ține minte câțiva ani”, sună speranțele violeților înaintea acestui duel.
Timișoara și Arad se vor afla față în față pentru un nou derby al vestului în fotbal. Una dintre cele mai vechi rivalități din sportul românesc are duminică parte de o nouă reprezentație. Arena Dan Păltinișanu va fi martora unui duel mult așteptat de druckerii din cele două orașe. Poli și UTA sunt două fenomene ce au marcat viața comunităților de la jumătatea secolului trecut.
Un asemenea meci naște de fiecare dată energii și ambiții nebănuite, indiferent de locurile din clasament ori de obiective. Așa va fi și duminică, când diferența de 11 locuri ce le separă va fi anulată de determinarea fotbaliștilor. ”Vor fi două meciuri, unul în teren și celălalt în tribune. Sperăm să le câștigăm pe amândouă și să facem dovada fair-playului și al sportivității. Aceste meciuri sunt frumoase, de aceea ne dorim să jucăm și la anul cu ei”, a vorbit antrenorul Politehnicii, Sorin Brîndescu.
Violeții văd un meci în care gestionarea presiunii va juca un rol important, dacă nu decisiv. ”UTA va juca cu presiunea rezultatului pentru promovarea directă. Noi vom avea responsabilitatea unui rezultat care să îi mulțumească pe suporterii din tribune. ”Dacă i-am învinge duminică ne-ar ține minte câțiva ani. Personal sper mă țină minte și după acest meci la fel ca în tur când am marcat și am așternut liniștea după ne scuipaseră și înjuraseră tot meciul”, a subliniat golgheterul Ștefan Blănaru.
ASU Politehnica – UTA se joacă duminică, ora 19. Organizatorii au vândut deja 7.000 de bilete, 750 ajungând la Arad. Acestea sunt în vânzare la prețul de 10 lei în diverse locuri din oraș.