Două proiecte municipale ce au mari slăbiciuni, în opinia USR

197

USR Timișoara prin președintele Alexandru Cadar evidențiază câteva aspecte încă neclare din intenția municipalității de a realiza două complexe sportive atât de necesare în cartierele orașului. Poate din grabă, ori din alte motive nu au fost respectați toți pașii necesari unor astfel de investiții. Aceste scăpări ar putea să aducă necazuri pe parcursul derulării investițiilor.

USR Timișoara apreciază ca fiind pozitivă și îmbucurătoare intenția Primăriei de a demara proiectele complexurilor sportive din zonele Lipovei și Buziașului.

În același timp, noi considerăm că e necesar ca municipalitatea să respecte toate etapele legale ce trebuie parcurse în astfel de situații:
– elaborarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ-ului) și organizarea unui concurs de soluții. În absența acestui concurs, prin încredințarea directă a unor astfel de proiecte sau chiar în urma unei licitații, există riscul să rezulte produse de arhitectură mediocre, complet inadecvate rigorilor de dezvoltare ale unui oraș cu aspirații europene cum este Timișoara. Abordarea acestor proiecte într-o notă pompieristică, frecvent practicată de actuala administrație, riscă să ne pună în fața unor noi fapte împlinite, ale căror caracteristici estetice și funcționale nu doar că ar putea lăsa mult de dorit, dar vor fi și foarte dificil de corijat în perspectivă.

Imediat ce domnul Robu ne-a anunțat că nu și-a uitat, totuși, promisiunile făcute în campania electorală din 2012 și că a lansat proiectarea pentru două dintre cele patru bazine de înot promise atunci, aparatul administrativ al Primăriei Municipiului Timișoara a decis că își poate îngădui să eludeze o serie de prevederi legale. Așa se face că s-a sărit peste etapele normale unor astfel de proiecte: elaborarea PUZ-ului (care ar fi impus organizarea unor dezbateri publice), precum și organizarea unui concurs care să garanteze faptul că aceste investiții nu se vor finaliza printr-un fiasco total, similar situației petrecute în cazul bazinului inaugurat și imediat închis din Lugoj. De altfel, investiția din Lugoj face, în prezent, obiectul unei anchete a procurorilor DNA, pentru nenumăratele discrepanțe descoperite între proiectul incomplet și realitate. În acest context, considerăm că nu este deloc lipsit de importanță să atenționăm public asupra faptului că această investiție are un element comun cu investițiile anunțate acum: proiectantul.

Atât în cazul bazinului din Lugoj, cât și în cazul bazei sportive din Calea Lipovei și al recent anunțatului complex din Calea Buziașului, serviciile de proiectare au fost atribuite prin licitație către firma Rheinbruke SRL. Bazinul din Lugoj, alimentat cu apă direct din Timiș, a devenit celebru în România prin mocirla ce l-a umplut încă de la inaugurare. Din acest motiv, susținem că sistemul de licitații pe care Primăria Timișoarei îl favorizează în detrimentul concursului de arhitectură, riscă să ne pună în situația ca un viitor stadion al orașului, dar și două importante baze sportive să fie proiectate de un birou de proiectare de apartament care, potrivit datelor înregistrate la Registrul Comerțului, operează cu doar patru angajați.

Probabil că primarul Nicolae Robu va relua, așa cum a făcut-o de nenumărate ori, aceeași placă: este greu să organizezi concursuri de arhitectură, procedurile consumă timp. Să nu uităm însă că aceste proiecte au fost demarate după șase ani de așteptări. Șase ani în care Primăria Timișoara nu a organizat niciun concurs de arhitectură important, în timp ce Clujul a bifat peste 10 concursuri pentru cele mai importante obiective de investiții ale sale.

Cel mai recent exemplu în acest sens constă în desemnarea, cu numai câteva zile în urmă, a câștigătorilor concursului de reamenajare a Parcului Feroviarilor. De menționat participare extinsă, la nivel național și chiar internațional, de care se bucură toate concursurile organizate de Primăria Clujului.

În contextul în care concursul de soluții (singura procedură care poate facilita și asigura calitatea temelor de urbanism și arhitectură) a fost „sărit” deja de Primăria Municipiului Timișoara în favoarea unei banale proceduri de licitație (procedură al cărei singur criteriu de selecție este prețul cel mai mic), USR Timișoara își exprimă îngrijorarea în ceea ce privește modul în care vor fi derulate viitoarele etape ale acestor două proiecte.

Ne exprimăm speranța că Primăria Timișoara va înțelege că este absolut necesar să ofere toate informațiile necesare referitoare la implicațiile urbane ale acestor investiții. Ar arăta un minimum de respect pentru cetățeni. De asemenea, ne așteptăm ca Primăria să demareze, în acord cu prevederile legislației în vigoare, proceduri de elaborare a unor PUZ-uri și PUD-uri (planuri urbanistice de detaliu), cu respectarea etapelor de transparență și consultare a populației. Locuitorii din imediata vecinătate trebuie să cunoască modul în care calitatea vieții lor poate fi afectată de aceste două proiecte. Responsabilitatea administrației locale este cu atât mai mare, cu cât cetățenii acestui oraș vor achita firmei Rheinbruke SRL suma de 143.500 lei pentru investiția din zona Lipovei, respectiv suma de 345.100 lei pentru cea din zona Buziașului.

În final, încă un detaliu pe care îl semnalăm cu legitimă îngrijorare responsabililor din Primăria Timișoara care coordonează derularea acestor proiecte: firma Rheinbruke SRL, care a câștigat aceste licitații, este apropiată celebrei Stareto SRL, cele două firme participând împreună și la licitația pentru auditarea energetică a Casei Poporului.

Da, aceeași Stareto SRL care a reabilitat și porțile de la intrarea în Timișoara, inclusiv aceea a cărei prăbușire a cauzat, în toamna anului trecut, moartea unui tânăr în timpul furtunii care s-a abătut atunci asupra orașului nostru. Să avem oare de-a face cu un lanț al slăbiciunilor sau cu niște coincidențe care nu pot fi, totuși, trecute cu vederea?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.