Două premiere în trei zile la Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely

107

După un şir de evenimente neprevăzute, Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timişoara încheie prima lună a anului 2022 cu două premiere. Performanta trupă maghiară de teatru marchează astfel două momente memorabile ale existenței sale: premiera absolută a unui musical, cu titlul Csaba drops (Totul se va schimba), scris şi compus exclusiv pentru această trupă, şi inaugurarea unei platforme de parteneriat cultural, o colaborare artistică de lungă durată cu unul dintre cele mai importante teatre de păpuşi şi animaţie din vestul Ungariei, Teatrul de Păpuşi „Kabóca” din Veszprem.

Prima premieră a săptămânii se va desfășura joi, 27 ianuarie 2022, de la ora 19:00, în Sala Mare: după multe pregătiri, emoții și aşteptare, piesa Csaba drops (Totul se va schimba), scrisă şi regizată de renumitul dramaturg şi scriitor Tasnádi-Sáhy Péter, este gata să-și întâlnească publicul. Pornind de la ideea unei reclame de televiziune, un format de tip teleshopping, povestea ne călăuzește în universul consumatorilor şi al absurdităţii societăţii de hiperconsum, ca să ajungă la un final neaşteptat, bizar chiar, cu elemente ştiinţifico-fantastice. „Viața este o luptă continuă, lumea este inexplicabilă și nicăieri nu există un panaceu care oferă o soluție tuturor relelor – spun cei care nu au participat încă la summit-ul cosmico-karmic al firmei Intermegagigaterrawonder SRL. Dar acum ei vă oferă soluția. Dacă o încercați, totul se va schimba!”.

A doua reprezentație a spectacolului va avea loc în 12 februarie 2022, de la ora 19. Partenerii regizorului Tasnádi-Sáhy Péter pentru lansarea în circuitul teatral a acestei piese au fost compozitorul Cári Tibor, coregrafa Baczó Tünde și scenograful Albert Alpár.
Distribuția îi cuprinde pe actorii Tokai Andrea, Borbély B. Emília, Czüvek Loránd, Bandi András Zsolt, Éder Enikő, Kiss Attila, Molnos András Csaba, Tar Mónika, Aszalos Géza, Vadász Bernadett, Lajter Márkó Ernesztó, Magyari Etelka, Lőrincz Rita, Mátyás Zsolt Imre.

După doar două zile, în data de 29 ianuarie 2022, de la ora 18:00, publicul este așteptat în sala Studio la cea de-a doua premieră a săptămânii, de data asta cu mic şi mare, pentru că se va prezenta spectacolul de păpuşi Cenuşăreasa. Faimoasa poveste, cunoscută de toată lumea, a fost montată de regizorul Sramó Gábor, în coproducție cu Teatrul de Păpuşi „Kabóca” din Veszprem. Prin intermediul păpușilor și al fascinantei arte a păpușăriei, pe scenă apar, cu umor și într-o formulă jucăușă, meandrele binecunoscute ale destinului fetei frumoase cu pantoful de aur, unde cei buni merită o răsplată demnă, iar cei răi sunt pedepsiți.

Actorii păpușari reuniți în povestea Cenușăresei sunt Balló Helga, Lukács-György Szilárd, Vass Richárd și Mihály Csongor. Echipa regizorui Sramó Gábor este completată de dramaturgul Szántó Viktória, scenografa Bodor Judit și compozitorul Lászlóffy Zsolt.

Următoarele reprezentaţii sunt programate în 30 ianuarie, respectiv 4 şi 28 februarie 2022.
Biletele sunt disponibile la Casieria Teatrului sau online, prin platforma www.biletmaster.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.