12.1 C
Timișoara
marți 11 martie 2025

Update: Două persoane rănite, după ce mașina lor a ajuns în șanț. Șoferul suferise un atac cerebral la volan FOTO

Două persoane au fost rănite, dintre care una grav, după ce mașina de teren în care se aflau a ajuns în șanțul de pe marginea drumului. Incidentul a avut loc în localitatea Roșia Nouă, din comuna Petriș, din județul Arad.

”La sosirea la locul accidentului, pompierii arădeni au găsit două victime, un bărbat, de aproximativ 60 de ani, încarcerat și în stare gravă și o femeie, de aproximativ 50 de ani, ieșită din autoturismul de teren, cu răni superficiale”, a atransmis ISU Arad.

Femeia a fost preluată de SMURD Birchiș și transportată la UPU Arad. Bărbatul a fost descarcerat, predat inconștient echipajului medical al Serviciului de Ambulanță Săvârșin, care a solicitat în sprijin echipajul SMURD Terapie Intensivă Mobilă a Detașamentului de Pompieri Arad.

Update: Polițiștii de la Rutieră au stabilit circumstabțele în care s-a produs accidentul. Potrivit acestora, șoferului i s-ar fi făcut rău, a pierdut coontrolul mașinii și ar fi lovit cu mașina un cap de pod. Medicii au stabilit că acesta a suferit un accident vascular cerebral.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

35 de ani de la Proclamația de la Timișoara – ediție de gală

În 11 martie 2025 se împlinesc 35 de ani de la lansarea Proclamației de la Timișoara, document fundamental al Revoluției Române din decembrie 1989....

Dominic Fritz se luptă pentru căutarea ,,căii celei drepte în USR”

Vicepreşedintele USR, Dominic Frtiz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a declarat, luni, că în cadrul partidului sunt discuţii despre candidatura Elenei Lasconi pentru...

Citește și :