Pompierii din Caraș-Severin au avut mai multe misiuni în ultimele 48 de ore. Aceștia au fost solicitați la două incendii izbucnite la locuințele unor oameni din Reșița și comuna Marga, dar și la stingerea unui autoturism ce a luat foc.
”În dimineața zilei de 07.02.2019, în jurul orei 02:40, inspectoratul nostru a fost anunțat prin intermediul SNUAU 112, despre izbucnirea unui incendiu la o anexă din cadrul unei gospodării pe str. Turturelelor din municipiul Reșița. Au intervenit de urgență două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița”, au transmis pompierii cărășeni.
Când au ajuns pompierii, incendiul se manifesta generalizat la anexa cu o suprafață de aproximativ 40 mp și exista pericolul propagării la alte două imobile. Anexa a fost distrusă în totalitate, în incendiu fiind distruse și o betonieră și 2 m 3 lemn, dar au fost salvate cele două construcții din imediata apropiere.
Din cercetările efectuate la fața locului a rezultat că incendiul a fost cel mai probabil cauzat de folosirea intenționată a unei surse de aprindere.
Pompierii au avut de muncit și azi noapte, când, în jurul orei 01:00, au fost solicitați să intervină la stingerea unui incendiu ce a cuprins o mașină de pe Calea Caransebeșului din municipiul Reșița. Focul s-a declanșat la compartimentul motor al autoturismului, în urma producerii unui scurtcircuit electric.
O oră mai târziu, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș au fost alertați cu privire la izbucnirea unui incendiu la o locuință particulară din comuna Marga. Două încăperi cu o suprafață totală de aproximativ 30 mp au fost distruse. Din primele cercetări, s-a stabilit faptul că incendiul a fost provocat de un scurtcircuit electric.
Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime, dar a ars acoperișul casei pe o suprafață de
60 mp, tavanul celor două încăperi s-a prăbușit și au fost distruse mai multe corpuri de mobilier și aparate electrocasnice.
Exercițiu pentru gestionarea unei situații de urgență
Ieri, 07.02.2018, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”SEMENIC” al județului Caraș-
Severin a desfășurat un exercițiu complex de cooperare pentru gestionarea unei situații de urgență cu risc radiologic, dar şi pentru gestionarea unor situații de urgență generate de producerea unor incendii la Spitalul Staționar 1 din Reșița, iar în Caransebeș, în cartierul Balta Sărată, pompierii militari caransebeșeni s-au antrenat pentru salvarea persoanelor de la înălțime și de sub dărâmături, în cazul producerii unui seism.
În ultimele două zile, forțele profesioniste de intervenție au desfășurat șapte acțiuni de instruire și informare preventivă a populației, iar echipajele SMURD au intervenit în aproape 30 de situații în care cetățenii județului au avut nevoie de prim-ajutor.