Două gospodării în flăcări și bunuri de sute de mii de lei salvate de pompieri

169

Săptămâna a început în forță pentru pompierii din Caraş-Severin.

Luni dimineața, în satul Poiana, comuna Buchin, a izbucnit un incendiu care a afectat două gospodării. Au intervenit de urgență două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș.

„Incendiul se manifesta violent, cu flacără, la acoperișurile celor două gospodării și la un șopron. Intervenția pompierilor militari pentru lichidarea incendiului, izbucnit se pare, din cauza unui scurtcircuit electric produs la o doză neizolată corespunzător și amplasată pe materiale combustibile, a durat aproximativ trei ore. Pentru impiedicarea propagării la o altă gospodărie, a fost necesară înlăturarea mai multor țigle de pe acoperișul acesteia”, au transmis pompierii.

Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Valoarea estimată a pagubelor este de 40.000 lei, iar cea a bunurilor salvate este de 300.000 lei. Au ars 50 mp din acoperișul clădirii în care a izbucnit incendiul, 10 mp din acoperișul celei de-a doua clădiri și un șopron din lemn cu o suprafață de circa 50 mp.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.