Două eleve de la Liceul Borşa din Maramureş au fost protagonistele unor scene violente, la sfârşitul săptămânii trecute. Fetele s-au luat la bătaie chiar în sala de clasă şi în prezenţa profesoarei. Mai precis, bătaia a avut loc vineri, în incinta Liceului Borşa, şi a fost filmată de colegii celor două fete de 15 ani, ambele eleve în clasa a IX-a.
Cu profesoara prezentă şi sala plină de elevi, cele două adolescente îşi strigă una alteia injurii, se provoacă şi ajung să se încaiere. În imagini se vede cum profesoara intervine doar în momentul în care fetele ajung să se tragă de păr până în fața clasei.
De pe margine, unii colegi aplaudă şi se distrează, în timp ce alţii încearcă să le despartă pe cele două tinere.
VIDEO – AICI!
sursa – observator.tv