1.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Două Bufnițe vă pun întrebări la Salonul de carte Bookfest de la Timișoara

Librăria La Două Bufniţe, în parteneriat cu Centrul pentru Diagnoză Socială din cadrul Facultăţii de Sociologie şi Psihologie, UVT şi Salonul de carte Bookfest Timişoara ne invită să răspundem întrebărilor despre obiceiurile lor de lectură, în perioada 31 martie – 30 aprilie 2016.

Anul acesta, în luna septembrie, în Piaţa Unirii din Timişoara se va deschide o librărie independentă, care se va numi La Două Bufniţe, pe tipicul denumirilor din Timişoara veche. La Două Bufniţe îşi propune ca prin acest proiect să creeze un spaţiu cultural de referinţă pentru timişoreni şi mediul artistic local, dar şi pentru turiştii care vizitează oraşul. Librăria, care va dispune şi de un spaţiu de cafenea, va fi recomandată de cărţi atent selectate, predominant din literatura română şi universală, ştiinţe umaniste şi artă, dar şi printr-un spaţiu de lectură dedicat copiilor.bookfest_09
“Ne dorim ca librăria noastră să devină un loc al întâlnirilor şi discuţiilor pe teme culturale, ca prin oferta de carte să asigurăm vizibilitate şi titlurilor mai puțin mainstream, încurajând actul artistic. Credem că pe lângă responsabilitatea comercială, o librărie trebuie să țină cont și de responsabilitatea culturală pe care o are.”, spun asociatele librăriei La Două Bufnițe, Oana Doboşi – Potcoavă și Raluca Selejan.
Pentru a afla dorinţele publicului timişorean şi pentru a se apropia de acesta, La Două Bufniţe împreună cu Centrul de Diagnoză Socială din cadrul Facultăţii de Sociologie şi Psihologie, UVT şi cu Salonul de carte Bookfest Timişoara au realizat un chestionar pentru o cercetare sociologică privind consumul de carte în Timișoara.bookfest_06
„Studiul Carte și cititori – consumul de carte din Timișoara, pe care Centrul de Diagnoză Socială din Facultatea de Sociologie și Psihologie îl coordonează, reprezintă un nou demers de deschidere către societate al Universității de Vest, prin furnizarea expertizei necesare care s-ar cuveni să fundamenteze pertinent politicile publice, pornind de la cunoașterea dinamicilor sociale reale. Interesul acestui studiu nu este doar cel de a construi profile de cititori și de a evalua cantitativ apetența pentru lectură a timișorenilor, ci și de a surprinde rolul cărții în metabolismul identitar al unei cetățenii democratice și active.”, spune prof.univ.dr. Alin Gavreliuc, Directorul Centrului de Diagnoză Socială.Logo La doua Bufnite color
„Există o mare nevoie de măsurători în piaţa de carte românească. Un astfel de demers nu poate decât să îi ajute pe editori, librari şi, de ce nu, pe scriitori, să-şi calibreze eforturile pentru a servi cel mai bine interesului publicului.”, spune Mihai Mitrică, Director Executiv AER, organizatorul Salonului de carte Bookfest Timişoara.
Studiul „Carte şi cititori – consumul de carte din Timişoara” se va desfăşura în cele 4 zile ale Salonului de carte Bookfest Timişoara prin aplicarea de chestionare la faţa locului (31 martie – 3 aprilie) şi prin aplicarea de chestionare online pe site-ul viitoarei librării (http://ladouabufnite.ro/) în perioada 31 martie – 30 aprilie 2016.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un bărbat din Belinț a fost prins conducând beat și fără permis

Un bărbat din Belinț a fost prins băut la volan. Bărbatul de 43 de ani a fost prins în urma unui control de rutină.  Acesta...

Un bărbat din Moșnița Veche a fost jefuit

Sâmbătă dimineață, un bărbat din Moșnița Veche s-a trezit fără mai multe echipamente electrice și unelte pentru construcții. Bărbatului i-au fost sparte atât anexa,...

Citește și :