10.1 C
Timișoara
joi 28 noiembrie 2024

Două bătrâne au ajuns la spital noaptea trecută în urma unui accident

Două bătrâne au ajuns la spital noaptea trecută, după ce mașina în care se aflau s-a izbit de o remorcă care era staționată pe șosea.

S-a întâmplat pe un drum din județul Timiș, în noaptea de luni, 1 iulie, în jurul orei 23:15. Ambele femei, șoferița în vârstă de 69 de ani, alături de pasagera sa au avut nevoie de îngriiri medicale în urma impactului.

„Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, respectiv o femeie în vârstă de 69 de ani a condus un autoturism pe DJ 591, iar la un moment dat ar fi intrat în coliziune cu o remorcă a unui ansamblu de vehicule, ce s-ar fi aflat staționată pe partea carosabilă”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.

Poliția a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

 

Sursă foto: Știrile Pro Tv

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un medic de excepție din Timis s-a stins. A fost fondatorul ,,Patronatului Medicilor de Familie” din județ

"Cu profund regret, Patronatul Medicilor de Familie Timis anunta trecerea in nefiinta in data de 28 noiembrie 2024 a colegului nostru, Dr. Sarbovan Vlad...

Doi tineri au incendiat o casă în Timiș, duminică în amiaza mare

Doi tineri au incendiat în miezul zilei o casă din Lenauhaim! S-a întâmplat chiar în ziua alegerilor, în jurul amiezii.  Este vorba despre o casă...

Citește și :